Un agent de la ”Pașapoarte” din Alba, acuzat că și-a violat fiul, în vârstă de 5 ani

Publicat: 28 mart. 2022, 16:31, de Corina Matei, în ACTUALITATE , ? cititori
Un agent de la ”Pașapoarte” din Alba, acuzat că și-a violat fiul, în vârstă de 5 ani

Un agent principal al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Alba a fost arestat preventiv de Judecătoria Alba Iulia, el fiind acuzat că şi-ar fi violat fiul, în vârstă de 5 ani. Agentul a fost mai întâi reţinut de poliţişti, în cursul zilei miercuri, iar joi a fost arestat preventiv, dar cazul a devenit public doar luni, la solicitarea presei.

Agerpres notează că, potrivit unui comunicat transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în cursul anului trecut, inculpatul, profitând de vârsta fiului său, de 5 ani la data faptelor, „în mod repetat, a întreţinut raporturi sexuale orale (l-a pus pe minor să exercite astfel de raporturi sexuale asupra sa, respectiv a exercitat acte sexuale orale asupra minorului)”.

Conform sursei citate, faptele ar fi avut loc într-o cameră a locuinţei familiei din Alba Iulia, unde se închideau sub pretextul că joacă un joc intitulat „Închisoarea”.

„În aceeaşi împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate şi în care îşi expuneau organele sexuale”, se arată în comunicat.

La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, instanţa a admis propunerea de arestare a inculpatului, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de viol, pe o perioadă de 30 de zile.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului judeţul Alba au declarat luni, pentru AGERPRES, că, potrivit legislaţiei, contractul de muncă al agentului se suspendă odată cu arestarea acestui. El avea o vechime la locul de muncă de peste 15 ani.