Un altfel de Crăciun!

Ce este Crăciunul? Este nostalgie pentru trecut, putere și curaj pentru prezent, dar mai ales speranţă pentru viitor. De fapt, Crăciunul este o dorinţă ferventă ca fiecare ceaşcă a vieţii să fie plină de realizări și bunăstare.

Crăciunul de altădată, cu iernile lungi și ninsori abundente, a rămas doar o nostalgie. O amintire nostalgică despre masa bogată de Crăciun descrisă magistral de inconfundabilul Ion Creangă, cu tot felul de mâncăruri pregătite în casă, „costițele de porc afumate, chiște și buft umplut, trandafiri usturoieți și slănină de cea subțire, făcute de casă, tăiete la un loc, fripte bine în tigaie și cu mămăliguță caldă, se duc unse pe gât“.

Cam așa era Crăciunul la țară pe vremea lui Creangă. Dar cum era această sărbătoare pentru boierii de la oraș? Răspunsul l-am aflat într-un vechi „carnet de bal” uitat într-o pivniţă bucureşteană. Este vorba despre o listă pentru masa de Crăciun din anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale, negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor, şi de doamna sa Uţa, băcăniţă cu marfă bună şi ieftină, dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine, numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului. Astăzi, la peste 100 de ani, trecerea în revistă a bunătăţilor servite la acele vremuri demonstrează rafinamentul şi bunul gust al protipendadei bucureştene.

Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y. Întâi se servea
domnilor, care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria, cu două spade albastre încrucişate, şi tacîmuri de argint sterling englezeşti, se servea alune sărate şi ţuică de Văleni.
Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul”, iar copiii deschideau cadourile aflate sub pomul de Crăciun.

Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa. Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic,kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert.Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre.

Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti. Apoi venea marea salată de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă, cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline,
altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneza strălucitoare. Pâine albă şi neagră, de pe Lizeanu.

Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic. Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori. Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie. Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou.
Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească. Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi
scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov. La un moment dat, gazda întreba: „Măi băieţi,dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale, cu mămăliguţă
făcută cu lapte, din mălai de moară de piatră, şi smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea
sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui ! Apoi, fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari.
Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, pomana porcului! Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez!

Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la „Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută! Se mai sta şi se mai discuta preţ de vreo oră, se puneau la cale
logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe. Undeva, în salonul mic, se auzea un patefon, iar domnii invitau doamnele la dans! Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se
sature numai văzându-le! Portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un… pepene! Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi cacao. Rahat nu se punea pe atunci! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari! Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două. Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria!

Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote! De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion! Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe), semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor. A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau cărţile de vizită ale mesenilor, cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit…Ce vremuri, ce gusturi, ce oameni! Un altfel de Crăciun!