Un american dă două milioane de dolari într-un an, în speranța nemuririi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/Un-american-propovaduieste-somnul-nucie-macadamia-si-exercitiile-fizice-Imagine-Netflix.png)
Un antreprenor american cheltuie până la două milioane de dolari anual pentru a-și prelungi viața și a arăta mai tânăr.
La summitul „Don’t Die” organizat la Los Angeles, Bryan Johnson (47 de ani) și-a împărtășit rutina zilnică strictă, potrivit Mediafax. Dar nu e doar atât. El ia zilnic 111 de pastile și face transfuzii lunare, cu sânge de la fiul său, de sute de mii de dolari.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/Asta-main.jpg)
Bryan Johnson „o termină” cu calculatorul și cu orice lumină albastră cu o oră înainte de culcare / Foto: stiripesurse.ro
Programul său începe cu somnul, considerat baza întregului protocol de longevitate. Johnson, un american din California, merge la culcare la 20:30. Dar asta, după o oră de pregătire pentru somn, fără ecrane sau lumină albastră. Evită mâncarea cu două ore înainte de culcare. Se trezește natural în jurul orei 5:00 dimineața.
Dieta lui Bryan Johnson include un „Nutty Pudding” zilnic, făcut cu nuci macadamia și lapte de macadamia, precum și un „Super Veggie Bowl” cu conopidă, broccoli, ciuperci și linte, condimentat cu chimion, lime, oțet de mere, usturoi și ghimbir.
Fără alcool, dar cu trei antrenamente fizice pe zi
Johnson evită complet „zilele de cheat” și alcoolul, considerând că acestea sunt „prea costisitoare” pentru longevitate, scrie stiripesurse.ro.
Exercițiile fizice îi ocupă o oră pe zi, împărțite între trei zile de antrenament de forță și trei de cardio.
Johnson recomandă 150 de minute de activitate moderată și 75 de minute de activitate intensă săptămânal. La acestea se adaugă exerciții de mobilitate și flexibilitate.
Un american care se respectă: a vândut o afacere cu 300 de milioane de dolari
După ce a vândut compania Braintree Venmo pentru 300 de milioane de dolari în 2013, Johnson și-a dedicat viața acestui proiect de longevitate numit „Blueprint”, devenind subiect de tabloid pentru tratamente experimentale, precum schimbul de plasmă cu fiul său de 17 ani, potrivit Yahoo News.

Un american își face transfuzie de un litru de sânge lunar de la fiul său, sperând să dea anii înapoi / Foto: Mediafax
În prezent, Bryan Johnson, un american cu reședința în California, „sperie moartea cu 111 pastile pe zi”, potrivit Mediafax. Până de curând, el plătea sute de mii de dolari pentru o transfuzie lunară de un litru de sânge. De la cine? De la fiul său adolescent.
Americanul are 47 de ani, inima ca de 37 de ani, performanțe atletice ca la vârsta de 18 ani și niveluri de inflamație, sub cele ale unui copil de 10 ani.