Un asistent medical din Oradea ar fi violat o pacientă chiar în noaptea de Florii

Publicat: 12 apr. 2023, 16:28, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un asistent medical din Oradea ar fi violat o pacientă chiar în noaptea de Florii
Sursă foto: lunion.fr

Acuzații grave la adresa unui asistent medical din Oradea! Bărbatul este acuzat că ar fi violat o pacientă, în vârstă de 18 ani, chiar în nopatea de Florii.

Pacienta relatează că incidentul ar fi avut loc în noaptea de Florii, când asistentul în vârstă de 52 de ani, de la una dintre secțiile de Psihiatrie ale Spitalului Județean din Oradea a intrat la ea în salon.

Incidentul ar fi avut loc în cursul serii, când pacienta ar fi rămas singură în salon. A doua zi, la amiază, tânăra și-a sunat părinții și le-a spus că a fost violată.

Incidentul a ajuns și în atenția conducerii unității medicale care a anunțat Poliția. Ulterior, pacienta a fost trimisă la Serviciul de Medicină Legală, pentru a se stabili dacă a fost sau nu victima unui viol.

În urma acestor acuzații, asistentul medical a fost suspendat.Urmează ca acesta să ajungă, împreună cu personalul care a fost de serviciu în acea noapte, în fața unei comisii de cercetare, dispusă la nivelul spitalului.

Cazul se află și în atenția polițiștilor, care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate dacă bărbatul a agresat-o sau nu pe pacientă.