Un avion Cessna s-a prăbuşit în Marea Baltică, în largul coastelor Letoniei
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/07/avion.jpg)
Un avion privat de tipul Cessna 551 s-a prăbuşit duminică seară în Marea Baltică în largul coastelor Letoniei, au anunţat serviciile de urgenţă suedeze, după ce NATO a ridicat de la sol avioane de vânătoare pentru a monitoriza aparatul ce zbura într-un mod eratic, transmite Reuters.
Conform datelor de pe website-ul FlightRadar24, avionul, înmatriculat în Australia, a decolat de la Jerez, în sudul Spaniei, la ora 12:56 GMT, cu o destinaţie necunoscută. După ce a făcut două întoarceri, la Paris şi Koln, s-a îndreptat către Marea Baltică, trecând pe lângă insula suedeză Gotland. La ora 17:37 GMT a început să piardă rapid viteză şi altitudine.
”Am aflat că avionul s-a prăbuşit la nord-vest de oraşul leton Ventspils. A dispărut de pe radar”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă suedeze.
Avioane de vânătoare ale NATO au fost mai devreme ridicate de la sol de la o bază din Lituania pentru a monitoriza avionul, din cauza cursului neobişnuit al acestuia. Potrivit sursei suedeze, piloţii avioanelor de vânătoare au raportat că nicio persoană nu era vizibilă în cabina de pilotaj a avionului Cessna.