Un bărbat decedat, adus cu mașina la Spitalul Victor Babeș din București. Medicii au chemat poliția
Un bărbat inconștient a fost adus la Spitalul Victor Babeș din Capitală, cu o mașină personală, de către trei persoane. Oamenii au precizat că bărbatul nu se simțea deloc bine din cauza coronavirusului, însă după ce medicii l-au consultat, au realizat că bărbatul era deja mort.
O mașină particulară, în care se aflau în total 4 persoane a sosit luni la Spitalul Victor Babeș din Capitală. Cele trei persoane au precizat că l-au adus pe bărbat, un pacient în vârstă de 79 de ani pentru că prezenta o stare gravă generală, fiind suspect de COVID-19.
Medicii care l-au examinat pe bărbat, un infecționist și un medic de ATI, au constatat că persoana în cauză deja decedase, notează Digi24.
Așa cum prevede protocolul, la fața locului a fost chemată poliția. În urma certificărilor documentelor celorlalte trei persoane, s-a constatat că bărbatul suferea de numeroase afecțiuni neurologice și cardiace.
Astfel, Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a stabilit că nu este vorba despre moarte suspectă în cazul bărbatului decedat și adus la Matei Balș. Soția acestuia a decedat cu o zi în urmă, la un alt spital din București, din cauza COVID-19.