Un bărbat din Fălticeni a fost prins în flagrant cu zece kilograme de canabis
Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a fost prins în flagrant, în Fălticeni, cu circa 10 kg de canabis, cel mai probabil primit din Spania, a informat, vineri, DIICOT Suceava.
Potrivit sursei citate, procurori ai DIICOT Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unei persoane implicate în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
Pe 9 februarie, bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Fălticeni având asupra sa un colet ce conţinea cantitatea de 9,9 kilograme de canabis, droguri cu privire la care există bănuiala rezonabilă că au fost expediate din Spania.
Procurorii DIICOT Suceava au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc, fără drept”, în modalităţile „transportul şi deţinerea, de droguri de risc, fără drept”.
Au fost confiscate, în total, 20 de kilograme de canabis
În urma activităţilor investigative specifice efectuate în cauză a fost ridicată şi indisponibilizată cantitatea totală de 20 kilograme de canabis, având o valoare estimativă de piaţă de 600.000 de lei.
De asemenea, în urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate un dispozitiv folosit pentru mărunţirea drogurilor, înscrisuri şi sisteme informatice ce interesează cauza.
Pe 10 februarie a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, propunere admisă la aceeaşi dată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor BCCO Suceava, BCCO Alba şi al jandarmilor din cadrul IJJ Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale (B.O.S. Suceava şi B.O.S. Alba).