Un bărbat vorbește din nou în urma unui transplant foarte rar
Un bărbat din Massachusetts vorbește din nou, după o intervenție rară: chirurgii i-au îndepărtat laringele afectat de cancer și l-au înlocuit cu unul prelevat de la un donator.
Transplanturile așa-numite de casete vocale sunt extrem de rare și, în mod normal, nu sunt o opțiune pentru persoanele cu cancer activ.
Marty Kedian (foto) este a treia persoană din SUA care a beneficit de transplant total de laringe.
Chirurgii de la Clinica Mayo din Arizona au efectuat acest transplant deosebit în cadrul unui studiu, care are ca scop să deschidă calea acestui tip de intervenție, ce ar putea schimba viața multor pacienți, inclusiv a unor pacienți cu cancer, cea mai frecventă cauză de afectare a laringelui.
„Oamenii trebuie să-și păstreze vocea”, a declarat Kedian, în vârstă de 59 de ani, pentru The Associated Press la patru luni după transplant – încă răgușit, dar capabil să facă față la o conversație de o oră. „Vreau ca oamenii să știe că acest lucru se poate face”, a mai spus Kedian, citat de CNN.
Potrivit CNN, Kedian s-a emoționat când a povestit cum, pentru prima dată, și-a sunat mama în vârstă de 82 de ani, după operație. ”M-a auzit”… a fost important pentru mine să vorbesc cu mama, spune Kedian.
Societatea Americană de Cancer estimează că peste 12.600 de persoane vor fi diagnosticate cu o formă de cancer laringian în acest an. În timp ce astăzi mulți sunt supuși unui tratament de conservare a vocii, în cazul a mii de pacienți medicii procedează la îndepărtarea completă a laringelui, Ei respiră prin ceea ce se numește tub de traheostomie.
”Acești pacienți devin foarte izolati de restul lumii”, spune dr. David Lott, directorul clinicii Mayo.
Dr. Lott a demarat acest studiu pentru că, relatează acesta, „pacienții mei îmi spun: „Da, s-ar putea să fiu în viață, dar nu trăiesc cu adevărat”.
Echipa doctorului Lott a prezentat, săptămâna aceasta, primele rezultate ale intervenției chirurgicale în publicația Mayo Clinic Proceedings.
Acesta este un studiu mic, include doar două persoane. Totuși, el poate furniza informații despre acest transplant complex, care reprezintă o soluție pentru pacienții ce nu pot respira, înghiți sau vorbi singuri din cauza unui laringe afectat sau îndepărtat chiurgical.