Un ciclist olandez a câştigat etapa a XIV a Turului Franţei
Bauke Mollema (Trek-Segafredo) a câştigat etapa a XIV-a Turului Franţei.
Etapa a XIV a s-a desfăşurat între Hilly-Carcassonne şi Quillan, pe o distanţă de 183,7 kilometri.
Aflat într-un grup de 14 ciclişti care au evadat din pluton, Bauke Mollema, 34 de ani, a atacat cu 42 de kilometri înainte de final, pe o coborâre, şi într-un moment în care plutonul era la peste patru minute şi jumătate de grupul din frunte, olandezul fiind urmat doar de Elie Gesbert (Arkea-Samsic). Liderul solitar ş-a construit uşor, uşor avansul şi nu a mai putut fi ajuns până la final.
Pentru Molleman, aceasta este a doua victorie de etapă din carieră, după un prim succes reuşit în 2017.
El a fost urmat de austriacul Patrick Konrad (Bora Hansgrohe) şi de columbianul Sergio Higuita (EF Education-Nippo), la un minut şi patru secunde.
Grupul în care s-a aflat slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), purtătorul tricoului galben, a trecut linia de sosire la şase minute şi 52 de secunde.
Pogacar se menţine lider la general, fiind urmat de francezul Guillaume Martin (Cofidis), la patru minutre şi patru secunde şi de columbianul Rigoberto Uran (EF Education-Nippo), la 5.18.
Etapa XV-a va avea loc, duminică, între Ceret şi Andorre La Vieille, pe o distanţă de 191,3 kilometri.