Un comisar de poliție numit în conducerea ministerului Sănătății. Soția lui e veriga de legătură cu ministrul Rafila
Comisarul de poliție Mihai Alexandru Borcan a fost reconfirmat în conducerea ministerului Sănătății pe un post pe care l-a mai ocupat, provizoriu, și în trecut. Soția sa este fostă colegă a ministrului Alexandru Rafila, alături de care a scris mai multe studii științifice.
„Domnul Mihai Alexandru Borcan, consilier clasa I, grad profesional superior, la Corpul de control al ministrului din cadrul Ministerului Sănătății, exercită, cu caracter temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Ministerului Sănătății pentru o perioadă de 6 luni”, se arată în decizia semnată de ministrul Nicolae Ciucă.
Borcan a început să lucreze în Poliția Capitalei din 1997 iar în Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila, a ajuns de la Poliția Sectorului 5 al Capitalei, unde a lucrat în perioada ianuarie 2021 – ianuarie 2022.
Anterior, a fost șef de serviciu la Oficiul Național de Combatere a Spălării Banilor, din iulie până în decembrie 2019, apoi director general, în perioada ianuarie – decembrie 2020.
Borcan a fost numit, tot temporar, în funcția de secretar general al Ministerului Sănătății la începutul lunii iunie a anului trecut.
Legătura cu ministrul Sănătății
Alina Borcan, soția comisarului, lucrează la Institutul Matei Balș, fiind colegă cu Alexandru Rafila până să fie numit ministrul Sănătății.
Potrivit portalului Sănătatea Publică, citat de G4Media, soția noului secretar general și ministrul Alexandru Rafila sunt coautori ai mai multor articole și studii de specialitate apărute în publicații științifice.
În 2016, dr. Alina Maria Borcan și ministrul Alexandru Rafila apar ca fiind doi dintre cei șase coautori ai articolului „Rezistența antimicrobiană a tulpinilor bacteriene izolate din infecțiile tractului urinar 2009-2015”, publicat în Revisa Română de Medicină de Laborator, potrivit portalului Sănătatea Publică.