Un consultant politic al lui George Simion părăsește AUR. „Politica lui Simion devine periculoasă pentru România”
Unul dintre principalii consultanți politici ai președintelui AUR, George Simion, a decis să renunțe la colaborarea cu acesta și să prăsească gruparea.
„Am evaluat de o perioadă de timp încoace decizia de a mă alătura lui George Simion în calitate de consultant politic pe probleme de relații internaționale. Din păcate, am ajuns la concluzia că această colaborare nu mai poate continua, atât din motive de diferențe ideologice, cât și din cauza unor discrepanțe care țin de convingerile personale, aspecte care s-au relevat pe măsura apropierii de partid.
Principiile și valorile m-au condus în viața profesională, unde am avut colaborări cu o multitudine de tipologii de lideri politici, cu viziuni dintre cele mai diverse. Prin forța lucrurilor, liderii devin captivi ai propriilor alegeri de oameni apropiați, care sunt chemați de către aceștia să le filtreze realitatea în funcție de propriile abilitați si interese. Niciun lider nu scapă de această capcană, însă cei mai înțelepți fac propriile incursiuni în realitate, nemediate, precum și ajustările care se impun pe linia sfătuitorilor.
Voi reveni intr-o postare viitoare cu motivele care stau la baza deciziei mele de a renunța la colaborarea cu AUR și despre cum politica lui George Simion devine periculoasă pentru România”, a transmis joi Anton Pisaroglu, consultantul lui Simion.
Fost rugbyst de performanță, șef de securitate și consilier la firmele controversaților oameni de afaceri Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, Pisaroglu a devenit apoi partenerul lui Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al firmei americane de apărare Circinus Defense LLC, dar și al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia.
Pisaroglu a ajuns în atenția publică în 2019, când premierul PSD de la acel moment, Viorica Dăncilă, l-a numit consilier onorific pentru relaţii internaţionale.