Un coral cu vârsta de peste 400 de ani, descoperit în Marea Barieră de Corali
Un coral neobişnuit de mare, cu vârsta de 400 de ani, a fost descoperit în Marea Barieră de Corali, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Scientific Reports.
Oamenii de știință spun că are 5,3 metri înălţime şi 10,4 metri lăţime, fiind cu 2,4 metri mai mare decât cel mai mare coral măsurat vreodată în Marea Barieră de Corali.
Coralul, numit Muga dhambi, a fost descoperit în martie în zona Goolboodi, cunoscută sub numele de Insula Opheus, în largul coastelor nordice ale statului australian Queensland, în timpul unei iniţiative ştiinţifice cetăţeneşti, informează dpa.
Lucrarea ştiinţifică publicată joi susţine că Muga dhambi este „coralul din genul Porites cu cel mai mare diametru măsurat de oamenii de ştiinţă şi al şaselea cel mai înalt coral măsurat”.
„Este emisferic, de 5,3 metri înălţime şi 10,4 metri lăţime, cu 2,4 metri mai mare decât cel mai vast coral măsurat în Marea Barieră de Corali”, a declarat Adam Smith, director general al Reef Ecologic din cadrul Universităţii James Cook (JCU).