21:36 • Sănătate
Un cunoscut jurnalist a ajuns director general la Crucea Roșie Română. Șucu l-a propus
Un cunoscut jurnalist, cu o experiență de circa 30 de ani la cele mai importante trusturi de media din România, este noul director general interimar al Crucii Roții Române.
Începând cu luna octombrie, Adrian Halpert conduce organizația, după cum a anunțat chiar Crucea Roșie Română. Potrivit informațiilor vehiculate în presă, cea care l-a propus să ocupe acest post este Camelia Șucu, președinta organizației. Aceasta speră ca noul manager să “aducă o nouă energie și o abordare proactivă care vor contribui semnificativ la modernizarea organizației și la eficientizarea activităților noastre umanitare”.
Halpert l-a înlocuit pe Ioan Silviu Lefter, care și-a dat demisia în septembrie, după 13 ani pe postul de director general. El va rămâne, însă, consilier al președintelui.
Adrian Halpert a debutat la Televiziunea Română, însă a mai lucrat și în redacții precum Evenimentul Zilei, Libertatea sau Adevărul Holding.