Un diplomat european declară că un acord comercial între UE și Marea Britanie este iminent
Un înalt diplomat european a declarat miercuri pentru Reuters că un acord comercial între Uniunea Europeană şi Marea Britanie este „iminent” şi ar putea fi încheiat chiar miercuri seară.
Cu toate acestea, Reuters subliniază că din partea britanică nu există nicio confirmare cu privire la iminenţa unui acord. În ultimele zile cele două părţi au trimis numeroase semnale amestecate, iar un alt oficial european a precizat că „orice rezultat este posibil”.
După ce a ieşit formal din UE la data de 31 ianuarie 2020, Marea Britanie negociază un acord de liber schimb cu blocul comunitar, în încercarea de a părăsi fără probleme din piaţa unică şi uniunea vamală la finele acestui an.
Un acord între cele două părţi ar permite ca bunurile care reprezintă jumătate din schimburile comerciale UE-MB, schimburi în valoare de 1.000 de miliarde de dolari în total, rămân în continuare scutite de tarife şi cote.
Diplomatul european citat de Reuters a precizat că statele membre vor trebui să aprobe o intrare provizorie în aplicare a acordului de la 1 ianuarie, pentru că nu este timp suficient pentru ca acordul să fie ratificat de parlamentul European.
Mai multe surse diplomatice au declarat pentru Reuters că statele membre UE au început să îşi pregătească procedurile pentru a implementa orice acord începând de la data de 1 ianuarie.