Un elev de la de la Colegiul Tehnic Rădăuți și-a înjunghiat trei colegi. Adolescentul a fost arestat
Elevul care şi-a înjunghiat trei colegi în Rădăuţi, miercuri, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ionuţ Epureanu.
Miercuri, în Rădăuţi, a avut loc o agresiune în care au fost implicaţi patru tineri, iar în urma derulării activităţilor de cercetări penale desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că, în jurul orei 14.00, s-a produs o altercaţie între agresorul în vârstă 17 ani şi şapte luni, din Burla, şi alţi trei colegi de şcoală cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, din oraşul Vicovu de Sus.
Cei patru sunt elevi la Colegiul Tehnic din Rădăuţi, dar agresiunea, potrivit sursei citate, nu are legătură cu şcoala, incidentul producându-se în faţa unei unităţi de alimentaţie publică din oraş.
I-a înjughiat cu un briceag
Agresorul se afla cu fratele său pe stradă, moment în care ar fi fost acostat de către cei trei colegi, care l-au provocat şi ar fi încercat să-l lovească.În acel moment agresorul a scos un briceag şi a ripostat, lovindu-i la întâmplare pe cei trei.
În urma conflictului, un tânăr de 19 ani a suferit ”leziuni prin înţepare cu un obiect tăietor-înţepător, respectiv o plagă tăiată cu hemopneumotorax drept, contuzii şi echimoze faciale”.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri de specialitate, fiind în afara oricărui pericol.
Un alt tânăr, în vârstă de 17 ani, a suferit o plagă înţepată în zona axilei drepte, fiind evaluat medical la CPU Rădăuţi.
După ce agresorul a fugit, cei trei tineri s-au refugiat într-o unitate comercială şi au sunat la 112, aşteptând sosirea poliţiştilor şi a ambulanţei.
Poliţiştii l-au identificat pe agresor în circa 15 minute şi l-au preluat pentru audieri, acesta recunoscând faptele şi indicând locul unde a aruncat cuţitul.
După audieri şi actele procedurale necesare, în prezenţa apărătorului, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a agresorului, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe.
În funcţie de concluziile medico-legale şi probatoriul administrat urmează să fie extinse cercetările.