14:00 • Internațional
Un elicopter al armatei americane s-a prăbușit în Pacific, cinci morți
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/09/elicopter-marina-militara-americana.jpg)
Marina americană a anunţat sâmbătă decesul a cinci membri ai echipajului unui elicopter daţi dispăruţi după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit marţi în Oceanul Pacific, în largul Californiei, relatează AFP.
„Marina declară decesul a cinci membri ai echipajului dispăruţi în accidentul elicopterului MH-60″, se arată într-un comunicat.
Un al şaselea membru al echipajului s-ar fi salvat. Aparatul îmbarcat la bordul USS Abraham Lincoln efectua un ”zbor de rutină” la peste 100 de kilometri de zona de coastă a oraşului San Diego în momentul prăbuşirii.
„O anchetă este în desfăşurare” cu privire la acest accident, a indicat Marina SUA.
„Amiralul Mike Gilday, care comandă operaţiunile navale, s-a declarat ”profund întristat”, potrivit comunicatului.