Un fizician italian explică paradoxul călătoriei în timp

Publicat: 16 ian. 2025, 14:20, de Evelin Ceciu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un fizician italian explică paradoxul călătoriei în timp
Un fizician italian explică paradoxul călătoriei în timp / Foto: Guliver / GettyImages / digi24.ro

Călătoriile în timp ar putea fi posibile, cel puțin în teorie.

Tânărul fizician italian Lorenzo Gavassino de la Universitatea Americană Vanderbilt, inspirat de cercetările lui Carlo Rovelli, a avut o revelație. El a găsit o modalitate de a depăși unul dintre cele mai cunoscute obstacole, așa-numitul „paradox al bunicului”, transmite ansa.it, citată de RADOR.

Conform acestui paradox, călătoria în timp nu ar fi fezabilă deoarece o persoană care s-ar întoarce în trecut și și-ar ucide strămoșul nu s-ar mai putea naște.

Soluția acestui puzzle este obținută prin combinarea relativității generale cu mecanica cuantică și termodinamica. Este demonstrația studiului publicat în revista „Classical and Quantum Gravity”.

Fizicianul italian: paradoxul provine din faptul că noi considerăm de la sine înțeles că legile termodinamicii funcționează întotdeauna la fel. Acest lucru s-ar putea să nu se întâmple. Când linia temporală se află în apropierea unei găuri negre, creează condițiile potențiale pentru o buclă în timp.

În această situație, arată studiul, ar apărea fluctuații cuantice capabile să elimine entropia, adică dezordinea care guvernează multe dintre experiențele noastre zilnice, de la modul în care îmbătrânim până la modul în care procesăm amintirile.

Astfel de fluctuații cuantice ar putea avea efecte extreme asupra unui călător în timp. De exemplu, pe măsură ce entropia scade, amintirile unei persoane s-ar putea estompa și procesul de îmbătrânire s-ar putea inversa.

Rămâne de demonstrat dacă buclele în timp există

Acest fenomen ar putea face temporare chiar și evenimente ireversibile, cum ar fi uciderea strămoșului, anulând efectiv paradoxul.

Cu toate că studiul fizicianului italian oferă un cadru teoretic convingător pentru călătoria în timp, încă rămâne de demonstrat dacă buclele în timp există cu adevărat în universul real.