Un fost mare traficant de droguri a murit într-o închisoare din SUA
Un fost mare traficant de droguri, liderul clanului Cali, a murit la o închisoare din Statele Unite ale Americii, informeză avocatul său.
Fostul baron al drogurilor Gilberto Rodriguez Orejuela, care, multă vreme, a fost considerat unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri din lume după decesul lui Pablo Escobar, a murit la vârsta de 83 de ani într-o închisoare din SUA, a confirmat avocatul său miercuri, citat de AFP.
„Deplângem moartea lui Gilberto marţi seară”, a declarat avocatul său, David Oscar Markus, într-un e-mail care nu a precizat cauza morţii.
Până la capturarea sa în 1995, Gilberto Rodriguez Orejuela, zis şi „Jucătorul de şah”, a condus cu o mână de fier puternicul cartel de la Cali în Columbia, împreună cu fratele său Miguel, 78 de ani, de asemenea încarcerat într-o închisoare din SUA.
Această organizaţie rivală a cartelului din Medellin, condusă de Pablo Escobar, a preluat piaţa pulberii albe după ce carismaticul „rege al cocainei” a fost împuşcat de poliţia locală în 1993.
Condamnat la 15 ani de închisoare în 1995 în Columbia, Gilberto Rodriguez Orejuela a fost eliberat după şapte ani de detenţie. Arestat din nou în 2003, a fost închis în Columbia până la extrădarea sa în Statele Unite în decembrie 2004.
El a fost condamnat împreună cu fratele său la 30 de ani de închisoare fiecare pentru importul a 200 de tone de cocaină în Statele Unite. Cei doi fraţi au atins în sfârşit faima mondială cu seria „Narcos” a companiei Netflix care a prezentat în special rivalitatea lor cu Pablo Escobar.
Potrivit autorităţilor americane, cartelul de la Cali a controlat până la 80% din traficul de cocaină în Statele Unite la apogeul său. A fost destructurat la mijlocul anilor 1990.