Un fost ministru în Guvernul Cioloș a fost amendat penal pentru fals în acte
Victor Vlad Grigorescu, fost ministru al Energiei în Guvernul Cioloş, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, a fost condamnat miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale de 48.000 de lei, într-un dosar în care este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţiile de avere.
Victor Vlad Grigorescu a fost cercetat penal de Parchetul General pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, însă el a încheiat un acord cu procurorii în care îşi recunoştea vinovăţia.
Acest acord a fost aprobat miercuri de judecătorii Instanţei supreme, care au dispus aplicarea unei amenzi penale, informează Agerpres.
„În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cpp, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de PICCJ cu inculpatul Grigorescu Victor Vlad în dosarul nr. 261/P/2018, la data de 27.10.2021 şi îndreptat material de procuror prin procesul-verbal din 04.01.2022, având ca obiect cercetarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii în formă continuată. În baza art. 322 Cp cu aplicarea la art. 480 alin. 4 Cpp şi art. 61 alin. 2 şi 4, art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 Cod penal, condamnă pe inculpatul Grigorescu Victor Vlad la 36.000 lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile-amendă înmulţite cu 300 lei pe zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul art. 28 din Legea nr. 176/2000 raportat la art. 326 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. l Cod penal (3 acte materiale), art. 480 alin. 4 Cpp şi art. 61 alin. 2 şi 4, art. 75 alin. 2 lit. b şi art. 76 Cod penal, condamnă pe inculpatul Grigorescu Victor Vlad la 36.000 lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile-amendă înmulţite cu 300 lei pe zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată. Aplică inculpatului Grigorescu Victor Vlad pedeapsa cea mai grea de 36.000 lei amendă penală la care se adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, şi anume 12.000 lei, în final urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 48.000 lei amendă penală”, se arată în decizia instanţei.
De asemenea, magistraţii au dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate de fostul ministru, respectiv „contractul înregistrat sub nr. 136973/04.06.2014 la Administraţia Financiară a Sectorului 1 Bucureşti, încheiat între Grigorescu Victor Vlad şi Gretton House, cutia poştală 65, str. Duke, Grand Turk, Turks&Caicos Island, British West Indies; declaraţiile de avere nr. 2087/17.12.2015, nr. 2140/26.01.2016 şi nr. 2381/15.06.2016 completate de inculpatul Grigorescu Victor Vlad”.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel
Acordul prin care fostul ministru şi-a recunoscut vinovăţia a fost trimis în instanţă în noiembrie 2021, fără ca Parchetul General să facă un anunţ public în acest sens.
Singura menţiune oficială cu privire la acest caz este un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale din 23 iunie 2021, în care se anunţa că preşedintele Klaus Iohannis a aprobat cererea Parchetului General de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru Victor Vlad Grigorescu.
Presa relata că acest dosar a fost deschis ca urmare a unor verificări realizate de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2016, în urma cărora au fost descoperite nereguli în declaraţiile de avere depuse de Victor Vlad Grigorescu în anii 2015 şi 2016, referitor la nedeclararea unui imobil.
La vremea respectivă au fost neclarităţi şi cu privire la o tranzacţie privind o platformă online (monitoreu.com) deţinută de Victor Vlad Grigorescu, dedicată analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene prin care se agregau datele vizând aceste politici, inclusiv date statistice oferite de Eurostat.
Astfel, în octombrie 2016, Victor Vlad Grigorescu anunţa că, în perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2015, a cedat drepturile de folosinţă asupra platformei de internet pentru suma de 792.000 de lei, însă mai multe publicaţii l-au acuzat că refuză să precizeze cine a fost beneficiarul tranzacţiei.
Fostul ministru declara că site-ul respectiv nu era destinat publicului larg şi era mai degrabă o aplicaţie software şi un instrument de filtrare a informaţiilor publice.
Înainte de a deveni ministru, Victor Vlad Grigorescu a deţinut mai multe funcţii şi calităţi importante, printre care expert UE în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului; secretar în cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE; expert în cadrul Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie/ Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Energiei, dar şi membru al Consiliului de Administraţie al Electrica SA.