Un fost ofiţer de informaţii aruncă bomba: Guvernul SUA deține resturi OZN
David Grusch, fost ofiţer de informaţii militare american, a declarat miercuri un în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor pe probleme de securitate naţională că “nu suntem singuri în Univers, dar autorităţile ascund dovezi ale existenţei extratereştrilor, inclusiv resturi ale unui obiect neidentificat”. Acesta a afirmat sub jurământ că a avut acces la documente oficiale care atestă existenţa unui obiect zburător extraterestru.
David Grusch s-a declarat “absolut convins” că SUA se află în posesia acestui OZN – denumit de autorităţile americane drept “fenomen anormal neidentificat” (UAP) – şi chiar a rămăşiţelor celor care îl operau. “În cadrul atribuţiilor mele, am aflat că există un program (…) de recuperare a rămăşiţelor unui aparat neidentificat şi de analiză a acestuia”, pentru a înţelege cum funcţionează, a spus David Grusch, care deşi a fost presat cu întrebări în timpul audierii, a declarat că nu poate oferi mai multe detalii în public din cauza informaţiilor clasificate implicate.
Acesta a susţinut însă că “guvernul SUA ascunde publicului şi Congresului informaţii esenţiale cu privire la existenţa vieții extraterestre”.
El a oferit asigurări că a intervievat persoane “cu un portofoliu cunoscut de legitimitate şi de servicii aduse SUA, dintre care multe mi-au împărtăşit dovezi convingătoare sub formă de fotografii, documente oficiale şi mărturii orale secrete referitoare la existenţa acestui obiect zburător extraterestru”.
În cadrul audierilor au mai fost chestionaţi doi foşti piloţi care au susţinut că au observat fenomene ciudate.
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, care se subordonează Casei Albe, a declarat că nu are o poziţie în această privinţă, dar nu a negat existenţa fenomenelor extraterestre. “”Credem că există fenomene anormale neidentificate care au fost menţionate şi raportate de piloţii Marinei şi ai Forţelor Aeriene”, a declarat Kirby, care a adăugat că “nu are răspunsuri cu privire la ce sunt aceste fenomene”.