Un fost secretar de stat de la Ministerul Proiectelor Europene, ”inventat” de Liviu Dragnea, urmărit penal de DNA
Un fost secretar de stat din Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene ”inventat” de Liviu Dragnea a intrat în colimatorul DNA la doar câteva zile după ce a demisionat din funcție.
Secretarul de stat în Ministerul Proiectelor Europene, Dan Dumitrescu, promovat și susținut de Liviu Dragnea,care, săptămâna trecută, a demisionat din funcție, este urmărit penal pentru trafic de influenţă în formă continuată, anunţă DNA, precizând că faptele au fost comise în perioada în care acesta era consilier la cabinetul unui secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. În acelaşi dosar mai sunt implicaţi şi doi oameni de afaceri.
”Suspectul Dan Dumitrescu i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro şi 300.000 lei”
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: DUMITRESCU DAN, la data faptelor consilier la cabinetul unui Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, în prezent Secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată; doi oameni de afaceri, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, comise sub forma autoratului şi a complicităţii”, transmite DNA.
Conform procurorilor, în perioada februarie – august 2016, Dumitrescu, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii ce avea ca atribuţie principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relaţia cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani şi alte servicii, printre care şi încadrarea soţiei pe un post de psiholog într-un proiect finanţat din fonduri nerambursabile) şi ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalţi doi suspecţi, suma totală de 67.000 lei.
El ar fi pretins şi primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-şi va exercita presupusa influenţă pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării şi derulării în condiţii avantajoase a unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru o asociaţie deţinută de martor, cât şi a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.
În perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect şi el în dosar, în contextul în care a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiaşi martor să participe la mai multe licitaţii, pe care l-ar fi asigurat că le va şi câştiga, organizate de societatea sa în vederea obţinerii unor fonduri europene.
În schimbul câştigării licitaţiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro şi 300.000 lei.
”Două dintre licitaţii au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câştigată de firma martorului, după executarea contractului şi încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior”, precizează DNA.