Un fost stranier din Superligă a răbufnit în scandalul Steaua-FCSB: (…) cu Talpan și cu talpă și cu toți!
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/arlauskis-steaua-fcsb.jpg)
Fostul portar Giedrius Arlauskis a vorbit fără menajamente înainte de FCSB – CFR Cluj: „FCSB e Steaua și cu asta basta!”
Steaua-FCSB
Fostul portar lituanian Giedrius Arlauskis, cunoscut pentru firea sa directă, a prefațat derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj într-un stil inconfundabil, aducând în discuție eterna controversă privind identitatea Stelei București. Într-un interviu oferit pentru Fanatik.ro, Arlauskis l-a ironizat pe Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei, și a ținut să-și exprime clar opinia despre echipa pe care o consideră „adevărata Steaua”.
„Să nu se supere, să nu mă amendeze. Cine amendează la voi? Cum se numește instanța aia? CNA? Steaua pentru mine e tot Steaua. Eu am jucat la Steaua și spun așa”, a declarat portarul, cu trimitere directă la disputa legală privind numele, palmaresul și identitatea echipei FCSB.
Arlauskis a continuat cu un mesaj tranșant: „N-ai cum să te superi pe un străin. Trebuie să se bucure lumea că un străin vorbește limba română. Da, dă-le dracu cu… FCSB, amenzi, nu mă interesează. FCSB e Steaua, așa e și melodia: Steaua e Steaua! Taci dracu cu Talpan și cu talpă și cu toți. Steaua e Steaua și cu asta basta, din punctul meu de vedere!”
Fostul internațional lituanian a evoluat în România atât pentru FCSB, în sezonul 2014/2015 – când a câștigat titlul, Cupa României și Cupa Ligii – cât și pentru CFR Cluj, cu care a cucerit mai multe titluri de campion. Având legături strânse cu ambele cluburi, vocea lui Arlauskis are greutate în contextul derby-ului care se apropie, dar și în eterna polemică FCSB vs. CSA Steaua.
Deși a avut o prestație solidă în România, Arlauskis a petrecut doar un sezon la FCSB, în perioada 2014–2015. Totuși, în acel singur an, a reușit să contribuie decisiv la una dintre cele mai bune performanțe ale echipei din ultimii ani: câștigarea triplei – titlul de campioană, Cupa României și Cupa Ligii.