Un gălățean a uitat în autobuz o sacoșă cu două pistoale. Polițiștii l-au reținut după ce i-au găsit acasă și muniția
Șoferul unui autobuz de la societatea de transport local Transurb SA Galați a găsit pe unul din scaune o sacoșă uitată de un călător și când s-a uitat să vadă ce conține respectiva sacoșă a avut surpriza să constate că înăuntru erau două pistoale. Evident, șoferul a alertat Poliția prin apelul unic de urgență.
„Secţia 4 Poliţie Galaţi a fost sesizată, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că şoferul unui autobuz a găsit, la terminarea turei, pe o banchetă a autovehiculului, o sacoşă în care se aflau două pistoale.
La faţa locului, s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie şi din cadrul IPJ Galaţi – Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au stabilit că cele două pistoale fac parte din categoria armelor neletale”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Galați.
Bărbatul care a uitat sacoșa în autobuz a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere și agenții de la Secția 4 de Poliție au descins la domiciulul său cu un mandat de percheziție și astfel au găsit și muniția.
„Poliţiştii au desfăşurat activităţi investigative şi au identificat persoana care ar fi uitat cele două pistoale în mijlocul de transport în comun, fiind vorba despre un bărbat de 39 ani, din municipiul Galaţi.
La data de 13 octombrie, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la adresa de domiciliu a celui în cauză, ocazie în care poliţiştii au identificat şi un număr de 10 alice calibrul 4,5 mm şi 60 bile din plastic calibrul 6 mm”, au mai precizat reprezentanții IPJ Galați.
Bărbatul de 39 ani a fost condus la sediul Poliției, unde, după administrarea probatoriului, s-a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore.
Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, care l-au prezentat instanței. Judecătorul pentru drepturi și libertăți a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pistoalele fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.