Un laborator din Germania a descoperit niveluri excesive de pesticide în fluviul Oder
Un laborator din Germania a descoperit niveluri excesive de pesticide în fluviul Oder, în momentul în care autorităţile germane şi poloneze încearcă să elucideze cauza morţii masive a peştilor produsă recent în acest curs de apă, relatează sâmbătă dpa.
Tone de peşti morţi au ajuns în ultimele săptămâni pe malurile fluviului situat la graniţa dintre Germania şi Polonia.
Probe prelevate la staţia de monitorizare din Frankfurt (Oder), la circa 100 de km est de Berlin, în perioada 7-9 august, au arătat concentraţii ridicate ale unui pesticid care conţine ingredientul activ acid 2,4-diclorfenoxiacetic, a anunţat sâmbătă Ministerul Mediului din landul Brandenburg.
Cu toate acestea, se poate presupune că doza detectată nu a reprezentat cauza directă a morţii în masă a peştilor, a precizat ministerul. Ingredientul activ este folosit, de exemplu, pentru combaterea buruienilor.
Potrivit ministerului german, este mai probabil ca dezastrul ecologic să aibă mai multe cauze. Cu toate acestea, o concentraţie excesivă a acestui pesticid pe parcursul mai multor zile a avut cu siguranţă un impact asupra animalelor, plantelor şi a microorganismelor, au mai spus oficialii.
Ministerul nu a exclus posibilitatea ca un nivel şi mai mare de pesticid să fi fost prezent în amonte, adică concentraţia să fi fost puternic diluată când a ajuns la staţia de monitorizare din Frankfurt (Oder).
De cealaltă parte a fluviului, pompierii polonezi au recuperat până acum 158 de tone de peşte mort din Oder şi dintr-un alt râu, a anunţat sâmbătă un oficial polonez.
Potrivit estimărilor anterioare ale autorităţilor germane, cel puţin 36 de tone de peşte mort au fost recuperate în landul Brandenburg.