Un lanț nemțesc de brutării intră în faliment la 375 de ani de la înființare
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/freepik-brutarie.jpg)
Unul dintre cele mai vechi lanțuri de brutării din Germania, Moara Biebelhausen, a declarat recent faliment. Compania, cu sediul lângă Saarburg, trece pentru a doua oară printr-o astfel de criză economică. În 2023 a intrat, pentru prima dată, în procedură de insolvență. După închiderea a peste 60 de sucursale, sute de angajați vor rămâne fără slujbe.
Compania intră în faliment datorită provocărilor financiare
Cauzele din spatele acestei decizii țin de costurile ridicate de operare, dar și de reticența tot mai mare a clienților de a cumpăra. Cheltuielile mari cu energia au început să pună presiune pe afacere încă din anii trecuți. Cu toate astea, compania reușise să atragă un investitor, încheind un parteneriat cu firma olandeză Boels and Partners. Deși urma un plan de restructurare bine pus la punct, dificultățile financiare au continuat.
În luna martie 2025, Moara Biebelhausen a depus o nouă cerere de insolvență la Judecătoria din Trier, propunând închiderea a peste 60 de sucursale din întreaga țară. Multe dintre acestea funcționează în incinta unor mari lanțuri de retail, precum Kaufland și Edeka.
Sute de angajați își pierd locurile de muncă
Brutăria are aproximativ 400 de angajați, iar viitorul lor este în prezent incert. Deși anterior compania trecuse printr-un proces de reorganizare, acum nu este clar ce se va întâmpla cu brandul istoric și rețeaua de magazine.
Conform Oficiului Federal de Statistică din Germania, numărul insolvențelor corporative a fost de 17.814 în 2023 și a crescut la peste 20.000 în 2024, ceea ce indică o tendință îngrijorătoare în peisajul economic afacerilor mici și mijlocii.
Germania se confruntă în ultima perioadă cu un val de falimente în rândul brutăriilor tradiționale, pe fondul scumpirii energiei, materiilor prime și costurilor salariale. Nici măcar companiile cu tradiție de secole, precum Moara Biebelhausen, nu reușesc să facă față noilor provocări economice.