Un medic de familie face apel la calm și la informarea corectă despre iodura de potasiu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2022/05/Pastile-iod.jpg)
Valy Volcinschi este medic de familie și face apel la calm după ”intervenția domnului ministru Rafila de ieri”, care a declanșat ”un tsunami”, legat de iodura de potasiu.
”Calm, pastilele sunt mai de mult în farmacii, dar oamenii au uitat de ele. Domnul ministru a vrut să ne reamintească tuturor de faptul că e bine să le avem aproape. Să nu fie nevoie să le luăm!”, a scris pe Facebook, dr. Volcinschi.
Pentru cei care sunt interesați, dr. Volcinschi face și o serie de precizări pe pagina domniei sale de Facebook, care ar trebui reținute cu mult calm:
– pastilele de iodură de potasiu se administrează doar persoanelor sub 40 de ani, pe baza rețetei eliberate de medicul de familie;
– doza este unică, nou-născuți 1/4 de pastilă, 1 lună – 3 ani 1/2 pastilă, 3-12 ani 1 pastilă, peste 12 ani 2 pastile odată;
– pe baza rețetei pastilele se iau GRATUIT de la farmaciile desemnate ( sunt anunțuri pe ușa lor);
– pastilele se țin în casă și se înghit DOAR în cazul unei explozii nucleare, în maxim 6 ore după eveniment care va fi semnalat prin mass-media și Ro-alert. Altfel, NU SE IAU, pot face rău. Le procurați și le puneți bine, departe de copii și să nu uitați unde le-ați depozitat. Dacă plecați în vacanță trebuie să le luați cu dvs. in trusa de urgență;
– nu vă buluciți toți odată la cabinete, nu există timp pentru atâtea rețete și sunt ( multe) alte consultații. Bine ar fi ca atunci când mergeți la medicul de familie pentru orice altă problemă să luați și rețetele de iodură de potasiu.