Un medicament antiinflamator ar putea să devină elixirul tinereții
Un medicament împotriva artritei ar putea să reprezinte cheia pentru a inversa îmbătrânirea, după cum susțin cercetătorii. De câțiva ani, se vorbește de faptul că este posibil ca sângele pacienților în vârstă să fie întinerit prin infuzarea acestora cu sângele unor persoane mai tinere și mai sănătoase. Studiile sunt, însă, în stadii incipiente.
Se pare totuși că la Universitatea Columbia din New York cercetătorii ar fi putut găsi o modalitate de a învăța corpul cuiva să își reîmprospăteze sângele vechi fără a apela la alte persoane, potrivit Mediafax.
Concret, este vorba de Anakinra, medicament vândut sub denumirea comercială Kineret și utilizat pentru tratarea artritei reumatoide, și care ar putea să aibă puterea de a inversa unele părți ale îmbătrânirii asupra sistemului hematopoietic, care produce sângele nostru. Responsabile pentru generarea sângelui în corp sunt celulele stem, care trăiesc în măduva osoasă, potrivit AlephNews
Odată cu procesul de îmbătrânire, celulele stem hematopoietice dau naștere la mai puține celule roșii și celule imunitare, slăbind sistemul imunitar, urmările fiind afecțiuni precum anemia și chiar cancerul.
Studiul realizate pe șoareci au arătat că deteriorarea măduvei osoase este o cauză cheie a îmbătrânirii, dar Anakinra se pare că este capabilă să o blocheze.
Cercetătorii analizează dacă același lucru s-ar putea aplica și la oameni, însă trebuie să fie realizate teste clinice în acest sens.
Medicamentul se administrează pacienților cu artrită moderată până la severă, în cazul în care alte tratamente n-au avut rezultate. Se administrează sub formă de injecție zilnică. În SUA, aproximativ 1,3 milioane de persoane suferă de poliartrită reumatoidă, cea mai frecventă formă de artrită.
Biotehnologia anti-îmbătrânire a devenit populară pentru miliardari în ultimii ani, care susțin cercetările în acest sens. Se crede că oamenii ar putea spera să trăiască până la 150 de ani. În țările bogate, locuitorii au ajuns să trăiască până la 80 de ani, aproape dublu față de speranța medie de viață de la începutul secolului XX.