Un ministru nu a putut participa la summitul COP26 pentru că era în scaunul cu rotile
Un ministru israelian s-a plâns de faptul că nu a putut participa la summitul COP26 de luni. Din ce motiv? Intrarea nu era accesibilă scaunului cu rotile.
Karine Elharrar, ministrul israelian al energiei, a scris pe Twitter că este „tristă” că ONU „nu oferă accesibilitate la evenimentele sale”. Un oficial din delegația premierului israelian, Naftali Bennett, a declarat că acest aspect a fost reclamat în mod oficial, potrivit BBC.
Bennett a spus că nu va participa la summit marți dacă Elharrar nu va putea să intre în sală, a adăugat oficialul.
Karine Elharrar a declarat, într-un interviu pentru postul israelian Channel 12, că nu a putut ajunge la locul de desfăşurare a conferinţei din cauză că singurele opţiuni de a se deplasa de la locul de adunare erau mersul pe jos sau îmbarcarea într-un autocar ce nu era adaptat pentru un scaun cu rotile.
„Am venit la COP26 pentru a mă întâlni cu colegii mei din întreaga lume şi a avansa în lupta noastră comună împotriva crizei climatice.
„Este trist că Naţiunile Unite, care promovează accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilităţi, în 2021 nu se preocupă de accesibilitatea la propriile sale evenimente”, a scris Karine Elharrar pe pagina sa de Twitter.
Elharrar, în vârstă de 44 de ani, suferă de distrofie musculară şi se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile.
Ministrul de externe al Israelului i-a criticat pe organizatorii conferinţei, arătând că „este imposibil să te preocupi de viitor, de climă şi de oameni dacă nu ai grijă mai întâi de fiinţe umane, accesibilitate şi dizabilităţi”.
Ambasadorul britanic în Israel, Neil Wigan, a prezentat scuze pentru incidentul stânjenitor.
„Sunt tulburat să aud că (ministrul) Karine Elharrar nu a putut să participe la reuniuni la COP26. Îi prezint regrete profunde şi sincere ministrului. Noi dorim un summit COP care să fie primitor şi incluziv pentru toţi”, a transmis ambasadorul pe Twitter.
Karine Elharrar a mai spus că speră că va fi găsită o soluţie până marţi.