Un nou birou Cegeka se deschide în Moldova
Furnizorul european de soluții IT Cegeka își deschide un birou în Chișinău, Moldova. În cadrul noii locații lucrează deja cinci angajați, iar în următorii ani se preconizează o creștere a numărului de angajări la aproximativ 200.
Stij Bijnens, CEO Cegeka, vede această inițiativă ca pe o extindere pe plan local a birourilor Cegeka din România și o dezvoltare a afacerii în Europa de Est.
Pentru angajări se caută personal specializat în anumite domenii.
„Căutăm specialiști în dezvoltare de software, gestionarea infrastructurii IT, inginerie în cloud, DevOps, ingineria automatizării și știința datelor”, precizează Tom de Vos, Director Nearshore la Cegeka.
De Vos spune că mai ales acum, în perioada pandemiei, desfășurarea activităților prin telemuncă a crescut considerabil. Acesta menționează că suportul oferit companiilor se realizează mai des de la distanță și din locațiile „near-shore”.
„Locația digitală securizată pe care o folosim intern pentru desfășurarea activității ne permite să continuăm să oferim suport clienților din locații nearshore”, a adăugat directorul Nearshore.
Cegeka este un furnizor european de soluții IT ce activează în România de mai bine de 15 ani. Aceasta are peste 600 de angajați în România și Moldova, fiind prezentă pe piața românească din 2004 și ocupându-se de servicii de software development și infrastructură IT.