Un nou medicament contra Alzheimer. Nu vindecă, dar încetinește evoluția bolii
Un nou medicament experimental (donanemab) pare că reușește să încetinească (cu patru până la șapte luni) agravarea inevitabilă a maladiei Alzheimer, transmit Euronews și AP.
”Este o speranță despre care putem vorbi”, a declarat dr. John Sims, din cadrul grupului farmaceutic Eli Lilly and Company (producătorul medicamentului) în cadrul conferinței internaționale a Association Alzheimer de la Amsterdam.
”Noi nu vindecăm boala”, a adăugat acesta. ”Diabetul nu se vindecă, dar asta nu înseamnă că nu sunt tratamente foarte utile pentru pacienți”.
Grupul Eli Lilly and Co este în faza obținerii aprobării din partea Food and Drug Administration pentru donanemab. Dacă acesta va fi autorizat, este al doilea tratament al maladiei Alzheimer care demonstrează într-o manieră convingătoare că poate să temporizeze evoluția acestei boli devastatoare. Primul, lecanemab, al companiei de medicamente nipone Eisai, a fost aprobat recent.
Cercetătorii au publicat rezultatele complete ale studiului, în care au fost incluși 1.700 de pacienți, în revista JAMA a Asociației Medicale Americane.
Donanemab și lecanemab sunt administrate intravenos și vizează unui factor responsabil al maladiei Alzheimer: formarea plăcii amiloide în creier.
Dar cele două medicamente pot să provoace inflamare sau sângerări la nivelul creierului. În studiul efectuat de Eli Lilly and Co, aceste riscuri au provocat decesul a trei pacienți.
Cercetătorii spun că aceste medicamente pot marca o nouă eră în tratamentul maladiei Alzheimer. Dar tot ei spun că sunt enorm de multe întrebări din partea pacienților privitor la avantajele și riscurile asociate cu aceste medicamente.
Studiul privitor la donanemab a fost efectuat pe persoane cu vârste între 60 și 85 de ani, aflate în primele stadii ale bolii. Jumătate dintre ele au primit perfuzii cu donanemab o dată pe lună și cealaltă jumătate, perfuzii placebo, timp de 18 luni.
În timpul studiului au apărut și evenimente. În decurs de un an, în cazul a aproximativ jumătate dintre pacienți s-a trecut la perfuzii fictive, dacă s-a observat dispariția unei cantități suficiente de amiloid.
Pentru că amiloidul nu este singura cauză a maladiei Alzheimer, cercetătorii au urmărit în creier și alt ”vinovat” al acestei afecțiuni: nivelul anormal al proteinei ”tau” . Prezența proteinei tau într-o cantitate mare indică faptul că boala este într-un stadiu mai avansat.
Important este că donanemab a încetinit agravarea bolii cu patru până la șapte luni, se precizează în prezentarea studiului în JAMA.
Printre pacienții care au primit donanemab și care aveau nivelul proteinei tau inferior, 47% au fost considerați stabili după un an de la începutul studiului, față de 29% dintre cei care au primit placebo.
Principala problemă o reprezintă inflamarea sau sângerarea la nivelul creierului. Aceste simptome pot să nu apară, dar uneori pot fi chiar fatale. Aproximativ un sfert dintre pacienții care au primit donanemab au prezentat inflamare și aproximativ 20% sângerări mici.
Cercetătorii știu că pacienții care primesc tratament ce vizează placa amiloidă au nevoie de scanări cerebrale repetate pentru a verifica absența efectelor secundare. Ceea ce presupune costuri și timp.
Aprobarea celor două medicamente reprezintă o speranță în lupta contra acestei boli.