Un nou tip de hepatită a apărut la copiii din Europa, dar și din SUA
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor – ECDC atrage atenția asupra faptului că, în ultima vreme, a apărut la copii o hepatită ale cărei cauze încă nu sunt cunoscute. Și, din păcate, numărul cazurilor este în creștere. Prima alertă în acest sens a fost pe 5 aprilie, în Marea Britanie, dar s-au înregistrat repede cazuri și în Danemarca, Irlanda, Țările de Jos și Spania. Și, la ora actuală au venit rapoarte despre această hepatită și din statul Alabama, Statele Unite ale Americii, unde nouă copii, cu vârste între un an și șase au fost, de asemenea, testați pozitiv pentru adenovirus. Și, deși cazurile tot cresc, și deși s-au tot făcut cercetări, încă nu se cunosc cauzele care declanșează virusul acestei hepatite. Ce e cert este faptul că investigațiile de laborator au exclus posibilitatea să fie vreo hepatită virală de tip A, B, C, D și E. Și, de asemenea, că misterioasa hepatită nu are legătură cu SARS-COV-2. Testele și cercetările încă nu au relevat cauza.
Autoritățile din Marea Britanie, primele care au declanșat investigațiile de identificare a cauzelor acestei hepatite, spun că nimic nu pare să fie ieșit din comun la copiii care sunt infectați cu virusul misterioasei hepatite. Echipa de experți de la Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie subliniază că „informațiile detaliate despre cazurile colectate printr-un chestionar privind hrana, băutura și obiceiurile personale, nu au reușit să identifice vreo expunere comună în rândul copiilor. Majoritatea cazurilor nu au avut febră, unele au necesitat tratament în unități hepatice pediatrice specializate, iar câteva au suferit transplant hepatic. În unele cazuri, au fost semne de icter și în altele simptome gastrointestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree şi vărsături în săptămânile precedente”. Potrivit ECDC, se lucrează cu echipe din fiecare dintre țările raportoare, împreună cu OMS și alți parteneri cheie pentru a sprijini investigațiile în curs.