Un oligarh rus se plânge că e în arest la domiciliu și că nu poate să trăiască numai cu 2.500 de lire sterline lunar
Învățat cu un standard de viață la care cei mai mulți muritori nici nu pot să viseze, oligarhul rus Mihail Fridman, care locuiește de opt ani la Londra și care a fost sancționat, ca toți oligarhii ruși, pe 15 martie, de UE și de guvernul Marii Britanii, care a urmat deciziile UE, este, acum, disperat. Și asta pentru că, după cum a spus chiar el într-un interviu acordat ziarului spaniol El Pais, nu poate să trăiască, în urma sancțiunilor, numai cu 2.500 de lire sterline pe lună. Adică, în bani românești, 14.583,78 lei.
Din cauza sancțiunilor, pe care le consideră nedrepte și fără sens, având în vedere că a investit, după cum spune, miliarde de dolari în Marea Britanie și alte țări europene, oligarhul rus nici nu poate să iasă în oraș! Deși are o avere care, înainte de război se ridica la 14 miliarde de dolari și, de când a început acesta, este de 10 miliarde de dolari, Mihail Fridman are conturile și cardurile de credit blocate și, după cum afirmă, „trăiesc, practic, în arest la domiciliu, cei 2.500 de lire sterline fiind o sumă foarte mică, insuficientă, chiar, pentru a trăi o viață normală, fără excese. Nici măcar nu pot să scot pe nimeni la restaurant. Trebuie să mănânc acasă și sunt practic în arest la domiciliu”.
Mihail Friedman are 57 de ani, s-a născut în orașul Liov și are dublă cetățenie, pe lângă cea rusă având-o și pe cea israeliană. Face parte din vechea gardă de oligarhi, care a făcut avere după destrămarea Uniunii Sovietice.