Un om de știință a descoperit un nou simptom al coronavirusului: la ce trebuie să fim atenți
A apărut un nou simptom de coronavirus, conform unui cercetător britanic. Tom Spector spune că în rândul mai multor pacienți au apărut afte dureroase, abcese și ulcerații pe limbă care ar fi legate tot de Covid-19.
Este vorba despre un simptom care se numește „Limba COVID” și care ar putea face parte dintr-o gamă întreagă de simptome mai puțin întâlnite, care tocmai de aceea riscă să fie mai puțin luate în seamă, așa cum sunt și iritațiile pielii sau modificările la nivelul palmelor și tălpilor, cunoscute mai degrabă ca „degetele COVID”.
„Am adunat date de la 4,5 milioane de oameni din trei țări care ne-au descris simptomele și am depistat până acum peste 20 de simptome de COVID, între care unele rare, care nu au fost observate până acum”, a declarat profesorul Tim Spector, care estimează că o treime dintre pacienții care au făcut COVID au dezvoltat astfel de simptome nespecifice.
„Limba COVID” este atunci când aspectul ei este ca și cum ar fi „răzuită”, ca si cum ar lipsi mici bucățele din ea sau ca și cum ar face niște solzi. Adesea limba poate să aibă un aspect încărcat, cu asperități, și să fie acoperită de un strat de o altă culoare, alb-gălbuie, care nu iese la periaj. Este ceea ce se numește „limba geografică” (o afecțiune inflamatorie, limba are aspect de hartă, acoperită cu niște pete roșiatice) De multe ori, este vorba despre un simptom dureros, spune profesorul britanic, conform Digi24.
Uneori, „limba COVID” se asociază cu iritații și mâncărimi pe piele, dar cel mai adesea „limba COVID” apare după ce pacientul dezvoltă deja câteva simptome clasice, a explicat expertul. El a constatat că mai puțin de 1 din 100 de pacienți au avut „limbă COVID”, dar spune că proporția ar putea fi mai mare, dacă oamenii își dau seama că este, totuși, un simptom asociat cu COVID.