Un paznic a fost înjunghiat fiindcă i-a cerut unui client să poarte masca de protecție
Un paznic dintr-un magazin Apple din New York a fost înjunghiat după ce i-a spus unui client să poarte masca de protecție în incintă. Omul a fost dus la spital cu răni serioase, însă starea lui este stabilă.
Agentul de securitate care lucrează în Apple Store a fost atacat de bărbatul cu care intrase într-un conflict verbal, care a degenerat. I-a cerut să-și pună masca și a fost tăiat cu un cuțit la braț, dar și pe frunte. Incidentul a avut loc vineri, și până acum poliția nu a reușit să-l prindă pe suspect.
Când polițiștii au ajuns la fața locului, suspectul deja fugise, și a fost văzut în apropierea unei stații de metrou. Victima le-a povestit polițiștilor cum a fost înjunghiat în braț și tăiat la frunte, relatează NBC News.
„L-am văzut ieșind pe targă, am fost șocată. Toată lumea plângea, era agitată” a povestit Kimberly, o femeie care lucra în apropiere și îl cunoștea din vedere pe paznicul înjunghiat.
Potrivit sursei citate, magazinul Apple a fost închis cu două ore mai devreme, pentru ca polițiștii și criminaliștii să preleveze urmele de la fața locului, iar apoi au ajuns lucrătorii firmei de curățenie care au îndepărtat petele de sânge.