Un polițist a cerut unei tinere favoruri sexuale ca să nu o amendeze
Viorel Derviş, un polițist din Curtea de Argeș, este acuzat că, în aprilie 2020, a cerut favoruri sexuale unei tinere în vârstă de 18 ani, ca să nu o amendeze pentru că nu avea asupra ei declaraţia pe propria răspundere, document necesar în perioada stării de urgenţă.
Tânăra a depus plângere şi a înregistrat convorbirea telefonică avută ulterior cu poliţistul care i-ar fi cerut favoruri sexuale.
Procesul ar fi trebuit să înceapă în martie 2021 la Judecătoria Curtea de Argeş, numai că, înainte de primul termen de judecată, poliţistul a depus la Curtea de Apel Piteşti o cerere prin care solicita strămutarea dosarului la o altă instanţă, motivând că sunt suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Curtea de Argeş ar putea fi afectată.
Viorel Derviş şi-a motivat cererea precizând, printre altele, că este rudă prin alianţă cu primarul oraşului Curtea de Argeş, fiind finul acestuia. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti i-au acceptat cererea de strămutare, iar judecata va începe peste două luni la Judecătoria Topoloveni.
Pe 5 aprilie 2020, Elena Mitu, care se afla în maşină cu două rude, a fost oprită de un echipaj de poliţie. Viorel Derviş, unul dintre poliţişti, a stat de vorbă cu tânăra lângă maşină, pretinzându-i favoruri sexuale pentru a nu o amenda pentru că circula fără declaraţia pe propria răspundere, aşa cum prevedeau ordonanţele militare pe perioada stării de urgenţă cauzate de pandemia de SARS-CoV-2. Poliţistul i-a spus că în acest fel ar ierta-o pe ea, dar şi pe rudele sale, de trei amenzi a câte 2.000 de lei fiecare.
Ulterior, tânăra a avut o conversaţie la telefon cu poliţistul, pe care a înregistrat-o şi a pus-o la dispoziţia procurorilor după ce a făcut plângere. Polițistul este acum judecat.