Un polițist din Argeș a fost lovit de o mașină în timp ce îi făcea semn șoferului să oprească
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2020/10/politia_2.jpeg)
Un poliţist aflat în timpul serviciului a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce îi făcea semn şoferului să oprească, informează, luni dimineaţa, IPJ Argeş.
„La data de 3 ianuarie, în jurul orei 9,00, un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Calea Alexandriei, din Costeşti, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa din direcţia Piteşti către Buzoeşti şi care, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, nu a oprit la timp şi l-a acroşat”, precizează reprezentanţii IPJ Argeş.
Conform sursei citate, din primele investigaţii medicale, poliţistul nu este rănit grav şi a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital.
„Din verificările preliminare, autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Piteşti, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool”, mai anunţă IPJ Argeş.
În cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.