Un pompier și doi jandarmi au fost răniți într-o explozie. Se aflau în intervenție pentru stingerea unui incendiu din Ploiești
Incident grav în Ploiești în urmă cu puțin timp. Un pompier și doi jandarmi au fost răniți în timp ce acționau pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două case.
Un pompier și doi jandarmi au fost răniți într-o explozie
Toți trei sunt răniți, unul dintre jandarmi fiind transportat la Spitalul de Urgență din Ploiești. Pompierul este în stare critică și este transportat în Capitală.
”Pe timpul misiunii de stingere a incendiului, trei cadre militare, un pompier și doi jandarmi, aflați în proximitea imobilelor afectate de incendiu ( pe domeniul public), au fost surprinși de suflul exploziei unei butelii aflate in unul dintre acestea.
Cadrele IJJ Prahova au suferit răni ușoare, unul dintre aceștia fiind transportat la UPU Ploiești pentru a primi îngrijiri suplimentare, iar cel de al doilea refuză transportul la spital.
Colegul nostru este în stare gravă și a fost preluat de către ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și este transportat către Spitalul Floreasca din București pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Menționăm ca acesta era echipat corespunzător/ purta echipamentul de protecție în momentul producerii incidentului”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Toți trei se aflau în misiune la un incendiu care a cuprins în această seară două locuințe din Ploiești.