Un primar din Buzău a călcat un localnic cu mașina
Un localnic din localitatea Cătina, jud. Buzău, este acuzat că s-a aruncat în fața autoturismului condus de edilul Alexandru Fulgeanu, iar în același timp edilul este acuzat că l-a călcat.
Persoana în cauză a furnizat imaginile VIDEO presei locale, în care se poate surprinde momentul impactului.
În timp ce primarul îl acuză pe bărbat că s-a aruncat intenționat în fața mașinii sale, persoana în cauză se „scuză” că de frică a făcut 2-3 pași în fața autoturismului condus de primar.
,,A fost o fracțiune de secundă, când m-am întors într-o parte, n-am știut, pentru că asta este instinctul… când am auzit acceleratul m-am întors. Vă dați seama cu ce viteză a demarat?”, a declarat bărbatul.
Dacă ne uităm atent pe imaginile înregistrate, bărbatul în cauză ajunge pe axul drumul, moment în care edilul accelerează autoturismul, iar bărbatul face câțiva pași în fața autoturismului, moment în care se produce impactul.
Durere de picior, dar i s-a băgat mâna în gips
Înainte ca bărbatul să fie urcat în salvare, acesta acuza dureri foarte mari în zona unui membru inferior, însă mâinile le folosea fără nicio problemă, ba chiar gesticula și vorbea la telefon.
Ei bine, ajuns la UPU Buzău, bărbatul a primit un diagnostic pentru care i s-a băgat mâna în gips pentru 10 zile și nicidecum la picior. Să ne întrebăm oare dacă domnului i-au rupt mâna în timp ce afla în drum spre Spitalul Județean Buzău? Să nu fim răutăcioși, nici nu sunt atât de multe gropi pe DJ-ul dintre Cislău și Cătina.
Primar: “Mi-a distrus mașina! A sărit pe mașina mea! Mi-a rupt și oglinda!”
Edilul din comuna buzoiană Cătina, Alexandru Fulgeanu, a oferit astăzi un punct de vedere tuturor locuitorilor din comună, unde a oferit cu lux de amănunte detaliile incidentului de ieri seară.
“Dau explicații pentru o chestiune care nu îmi aparține și nu sunt vinovat.
În jurul orei 18:30, știți cu toții că noi lucrăm și în weekend și încercăm să ne folosim de ziua de sâmbătă, fiind perioada de iarnă și neavând alte priorități, nu neapărat și alte priorități, dar fiind și vremea aceasta, dar repet, perioada de iarnă și după sărbători am zis să profităm și să facem un efort în continuare să le mai punem din lucruri la punct și să le aducem cât de cât de zi. (…)
Ieri, așa cum știți, am fost aseară la serviciu, ați vorbit cu mine, ați venit în primărie, după cum știți, am fost la serviciu, iar în jurul orei 18:20 am încuiat și am plecat acasă. În momentul când am ieșit pe stradă, pe poarta de la After School, am ieșit ne-am urcat în mașină, a venit Manuela până la mine la geam, i-am dat un stick cu proiecte pentru că uitasem să-l dau, iar în momentul în care am vrut să plecăm, în secunda următoare m-am trezit cu o bătaie în geam, vreau să vă zic că m-am speriat, nu fac pe victima, nu m-am speriat de el, era doctorașul, nu m-am speriat de el ca individ, te poți speria de oricine, dar nu ai motive să te sperii sau un om normal nu se poate speria.
În momentul în care Manuela a dat cu spatele cu mașina a sărit amenințător la ea și a înjurat-o și se vede și pe camere, iar imediat vine la mine în geam, bate direct cu pumnul în geam, deci se vede efectiv cum dă cu pumnul în geam și în secunda aia eu am oprit, am pus frână, l-am văzut pe doctorașul și am scos telefonul și am început să-l filmez, nu am schițat absolut niciun gest, deci știți foarte bine că atitudinea, injuriile și amenințările sub nicio formă nu avea ce să vorbească cu mine urmărindu-mă sâmbătă seara la 18:30.
Am crezut inițial că va termina cu toate chestiile astea și nu am vrut să fac o tragedie(…), dar efectiv el de când a ieșit de la pușcărie, în ultima perioadă în mod direct sau prin interpuși el efectiv mă urmărește pe mine și pe Manuela.
După cum ați văzut și pe live-urile lui el spunea că eu eram la Văleni cu nu știu cine sau că eram spre Văleni, Manuela era la Pătârlagele, că eu eram acasă și că Manuela era la Nehoiu, și vorbim de ore care nu sunt tocmai din timpul programului, adică 8:00 – 16:00, deci el efectiv știa locațiile noastre. Că eram amândoi la After School, că eram amândoi nu știu unde că eram amândoi, veneam de la Buzău, deci el efectiv ne știe locațiile și locurile unde ne aflăm, așa s-a întâmplat și aseară.
Astăzi, am scris în plângere și acest amânunt, confirmă și el însuși faptul că el tot timpul știe locațiile noastre, știți foarte bine că el singur confirmă că știe tot ce mănânc și că are toate informațiile și asta înseamnă că el mă hărțuiește și ne urmărește atât pe mine, cât și pe Manuela.
Revenind, după ce a bușit în geam, s-a oprit să mai facă scandal și să mai înjure, voia să mă dau jos să-mi arate el. Am dat cu spatele, frumos în spre Bâsceni să plec către casă, ajung pe banda de mers, el mergând paralel cu mine, dă senzația că traversează la mașină, apropo, a venit el cu o mașină care a parcat în dreptul porților de acces către piață. Deci eu am dat cu spatele și am plecat spre Corbu. În momentul în care am ajuns în dreptul lui, efectiv a sărit pe mașina mea, s-a bușit de mașina mea. S-a lovit de mașina mea în dreptul oglinzii retrovizoare, deci el efectiv s-a aruncat pe mașină, se vede clar pe clipul său făcut public, în care clar se vede axul drumului, se vede centrul drumului, deci el avea calitate de pieton în mijlocul drumului, nu tu trece de pietoni, absolut nimic, iar lovitura lui în mașină este pe partea stângă, în mod intenționat. Probabil s-a prevalat de faptul că nu funcționează camerele, nu știu să vă spun și cu siguranță aș vrea să aflu care ar fi motivul.
Domnii de la poliție mi-au spus că nu constituie infracțiune ceea e am făcut eu, nu sunt cercetat și nu am permisul reținut. Dețin calitatea de invinuit.
El a sunat la 112 să spună că am dat peste el, iar în același timp am sunat și eu să spun că s-a aruncat în mașina mea, dar el a declarat că efectiv am vrut să dau peste el, că a vrut să treacă sau nu știu ce a vrut să facă și cică eu am dat peste el. Nu este adevărat și au văzut și domnii de la poliție și s-au convins. Vreau să vă spun că la fața locului erau patru bicicliști care erau cu veste și bike-uri moderne, nu cred că sunt de la Cătina, care ei se plimbau pe la Cătina seara la 18:30, pe un frig de înghețau pietrele. Mai mult de atât, imediat la fața locului și-a făcut prezența vestita gașcă, Pantera, Gheaboru, Mox, John(fiul lui Doctorașul). Nu știu din ce motive ce căutau ei acolo și care era scopul lor acolo nu știu.
La volanul mașinii în care se afla Doctorașul se afla un băiat din Pătârlagele, a fost identificat și el, și urmează să fie chemat la audieri să vedem și să se stabilească care a fost motivul și de ce se afla acolo.
Nu este problema că latră, dar este violent, face acte de violență, șantaj, nu e problema că latră, o să-l dau în judecată în penal cât și pe civil să-mi explice gestul de ce s-a aruncat în fața nea. Mi-a distrus mașina, mi-a rupt oglinda, dacă nu eram atent putea pica sub roată. Ce se întâmplă? O să sesizez toate instituțiile statului.
Nu mai am cale cu el de răbdare, efectiv nu-l provoc, vă convine să stați cu un nemernic ca acesta pe cap. Vă dați seama ce era în comuna aceasta dacă eu nu ieșeam primar?
Vă dați seama că nici nu ridicați capul din pământ. Ați văzut ce spune: ‘vă dați mari pe colo și pe colo și când mă vedeți vă pișați pe voi’. Vi se pare normală atitudinea și comportamentul ăsta? Dar nu-l oprește nimeni?
A lătrat, a făcut ce a făcut, dar cum să faci chestiile astea să te arunci în fața mașinii. Eu primar în funcție am ajuns să fiu scuipat și înjurat de față cu poliția. Nu cumva trebuia să-l rețină? Nu cumva se constituie elementele infracțiunii de deranjare a liniștii publice?
Are 3 dosare și nu s-a soluționat niciuna. Nu înțeleg ce se așteaptă de 3 ani de zile. Cred că ăștia vor să omoare pe cineva ca după aceea să se ia atitudine. Deci efectiv nu mai știu ce să mai zic, deci nu mai știu.
A ajuns în momentul în care să se arunce în fața mașinii. A văzut că nu i-a ieșit cu mașina, următoarea dată îmi dă în cap sau se mai aruncă odată, că poate îi iese. Spuneți-mi cum să mă feresc de astea. Efectiv nu mai am cuvinte“, a spus edilul Alexandru Fulgeanu pe live-ul său de pe Facebook.
Baricada adversă compusă din nepotul fostului primar
De cealaltă parte a baricadei, Doctorașul, pe numele său Alexandru Andronescu susține că conflictul dintre cei doi a izbucnit în timpul campaniei electorale din 2020, dat fiind că unchiul său este fostul primar al comunei, liberalul Radu Gheorghe. Acesta mai susține că actualul edil i-a adus o serie de injurii, pentru simplu fapt că mai ajutat oamenii prin comună, și a trimis pachete inclusiv când se afla încarcerat. Acesta ne-a mai declarat că nu a fost condamnat pentru ultraj și conducere fără permis, ci pentru faptul că a condus câțiva metri într-o parcare sub influența alcoolului și a fost oprit de polițiști.