Un rapper celebru a murit după ce a fost înjunghiat la un festival de muzică din SUA
Drakeo the Ruler, un rapper american, a fost înjunghiat sâmbătă seară în culise la un festival de muzică din Los Angeles. Rănile suferite au fost mult prea grave, astfel că artistul de doar 28 de ani a murit duminică, a anunţat agentul său, Scott Jawson, potrivit AFP.
Artistul urma să cânte în week-end la concertul „Once Upon a Time in LA”, alături de Snoop Dogg, Ice Cube şi 50 Cent. Incidentul a fost raportat sâmbătă la ora 20:40, potrivit unui oficial al departamentului de pompieri al oraşului, citat de publicația Los Angeles Times.
Live Nation, care a ajutat la organizarea festivalului, a închis evenimentul la scurt timp după ce incidentul a fost anunţat. Într-un comunicat, promotorul evenimentului a susținut că „a existat o altercaţie în culise”.
„Din respect pentru cei implicaţi şi în coordonare cu autorităţile locale, artiştii şi organizatorii s-a decis să nu se mai continue” spectacolele planificate, a mai transmis acesta. Rapperul Snoop Dogg a scris pe Twitter că se afla în cabina sa când a fost informat despre incident şi a decis să părăsească locul imediat. „Sunt întristat de evenimentele de aseară de la festivalul Once Upon a Time in LA. Condoleanţe familiei şi apropiaţilor lui Drakeo the Ruler”, a transmis Snoop Dogg.
Pe numele său adevărat, Darrell Caldwell a devenit cunoscut în 2015 şi multe dintre melodiile sale au fost extrem de bine primite de critici. El a fost arestat în 2017 pentru posesie de arme şi în 2018 pentru omor în legatură cu moartea prin împuşcare a unui tânăr de 24 de ani. În urma acestei acuzații, el a executat câţiva ani de închisoare.
Rapperul a fost achitat în 2019, însă a fost inculpat pentru asociere cu bande criminale.
A ieșit din închisoare în 2020, după ce a acceptat un acord cu justiţia. Când se afla în închisoare, el a lansat albumul „Thank You for Using GTL”, cu referire la compania care controlează serviciile de telefonie din închisori.