Un reprezentant al României revine în boardul CIO după 39 de ani!
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/octavian-morariu.jpg)
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a anunțat că Octavian Morariu, membru în Comitetul Internațional Olimpic (CIO) din 2013, a fost ales în Comitetul Executiv CIO. Este pentru prima dată după 1986 când România are un nou membru în Comitetul Executiv CIO.
Un reprezentant al României revine în boardul CIO după 39 de ani. Ultimul care a ocupat această înaltă funcție a fost Alexandru Șiperco, între anii 1979 și 1986. Octavian Morariu, care a condus Comisia CIO de evaluare a candidatelor la găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2019 până în 2023, a primit 53 de voturi.
Comitetul Internațional Olimpic este liderul Mișcării Olimpice internaționale, principalul manager al Jocurilor Olimpice și al întrecerilor Olimpice și are sediul la Lausanne, în Elveția. A 144-a Sesiune a Comitetului Internațional Olimpic are loc la Costa Navarino (Grecia).
„Sesiunea 144 CIO – Octavian Morariu ales în Comitetul Executiv CIO! Un reprezentant al României revine în boardul CIO după 39 de ani! Pentru prima dată după 1986, România are un nou membru în Comitetul Executiv CIO. Octavian Morariu, membru CIO pentru România din 2013, a fost ales cu 53 voturi pentru un mandat de 4 ani în boardul Comitetului Internațional Olimpic.
Ultima prezență românească în Comitetul Executiv CIO este legată de Alexandru Șiperco. Membru CIO pentru România între 1955 și 1998, Șiperco a făcut parte din Comitetul Executiv CIO între 1979-1986, de pe poziții diferite, membru ales și apoi ca vicepreședinte CIO. Felicitări, Octavian Morariu!“, este postarea de pe Facebook a COSR.