Un robot de la o firmă de curierat a ajuns să facă poezii în care o critică și să înjure
Situație neobișnuită în Marea Britanie, unde o firmă cunoscută de curierat, care este prezentă și la noi, a fost nevoită să dezactiveze funcţia de inteligenţă artificială (AI) din sistemele de chat online. Aceasta după ce un utilizator frustrat a reușit să facă sistemul să compună o poezie despre cât de prost este serviciul pentru clienţi al companiei.
„A fost odată un chatbot numit DPD / Inutil în ajutor a oferi”, a scris robotul unei companii. Clientul a renunţat să mai încerce să-l convingă să-i dea un număr de telefon special pentru serviciul cu clienţii. I-a cerut în schimb să scrie un poem despre serviciile proaste de chatbot.
DPD a fost o pierdere de timp / Cel mai mare coşmar al unui client”, a continuat chatbotul înainte de a concepe următorul final: „Într-o zi, DPD a fost în sfârşit închis şi nimeni n-a mai fost trist. / În sfârşit puteau primi ajutorul ştiut / De la o persoană reală, care ştia ce e de făcut”.
Conversaţia incredibilă cu robotul a ajuns virală, după ce clientul, pianist şi dirijor, a postat-o pe rețeaua de socializare X.
Totul a pornit după ce bărbatul i-a cerut robotului să-i spună o glumă, pentru că oricum nu reușise să afle mare lucru despre colet. Robotul i-a îndeplinit dorința, ba chiar a și fost încurajat să înjure. Cât despre colet, nu a ajuns nici acum la destinație, se pare.
„Cred că s-ar putea să îl ţină ostatic acum. Nu i-aş învinovăţi”, a spus clientul, care a recunoscut că are și el partea lui de vină.
Compania în cauză, DPD UK, spune că a folosit cu succes un element de inteligenţă artificială în cadrul sistemului său de chat, alături de serviciul său uman pentru clienţi, numai că a apărut o eroare după actualizarea sistemului.
„Elementul AI a fost imediat dezactivat şi este în prezent în curs de actualizare”, a transmis compania într-un răspuns pentru un post TV.