Un român a fost împușcat pe Muntele Athos de un preot care țintea o pisică
Un preot este anchetat de autoritățile elene, după ce a împușcat un bărbat român de 51 de ani, care lucrează pe Muntele Athos ca muncitor necalificat.
Victima, internată în spital, la acest moment, a declarat că slujitorul bisericii i-ar fi cerut să spună polițiștilor că vătămarea a fost doar un accident de vânătoare.
Bărbatul lucrează de doi ani pe Muntele Athos ca muncitor necalificat la un schit de lângă chilia unui preot român. Muncitorul susține că, săptămâna trecută, o pisică l-ar fi enervat pe preot, care a scos o armă pentru a trage în animal, fără să țină cont că muncitorul era în apropiere. Pisica a reușit să fugă, dar un glonț l-a rănit pe bărbatul de 51 de ani în ambele picioare.
„Ea a venit la picioarele mele. Eu m-am ridicat de pe bancă, m-am dus la vreo trei metri. Mâța a fugit de acolo. El s-a dus la centrală, a luat arma de vânătoare, a încărcat-o și s-a auzit ‘poc’. Pe loc am căzut jos, ca și cum aș fi fost izbit de mașină. Ce a căutat el cu pușca la 3-4 metri de mine? Și mi-a prins și piciorul drept și piciorul stâng”, a povestit victima, potrivit digi24.ro.
„L-au dus la spital, i-au luat buletinul, părintele a plecat înapoi, declarația a fost dată după cum a vrut părintele, sub presiune și, de atunci, nimeni nu se mai ocupă de el. Până nu am venit noi, aici, la spital, nu a fost informată nici ambasada, nici consulul”, a susținut fratele victimei.
„I s-a promis că va fi dus în România și că va avea grijă de el, dar l-au lăsat în spital să i se scurgă zilele, nefăcându-i absolut nimic până când nu a ajuns familia aici”, a spus sora victimei.
Bărbatul susține că ambele picioare i-au fost rănite grav și că riscă să îi fie amputate. După insistențele familiei, polițiștii i-au luat victimei o nouă declarație în care omul le-a povestit întâmplarea adevărată.