Un roman curăță voluntar statuile din Italia deși doarme în parc
Un român stabilit în Italia a decis să își lanseze un nou brand și să facă ca orșele din peninsulă să arte altfel.
Astfel, chiar dacă nu are casă și locuiește pe străzi, bărbatul se preocupă de statuile din locurile publice, pe care le curăță cu sârg. Nu în România, ci în Italia, unde locuiește de ceva timp.
Esta vorba despre Valentin Săraru, care are are 48 de ani, iar viața, conform declarațiilor lui, „i-a rezervat mai multe greutăți”.
Românul, însă, a continuat să lupte și să aspire la un viitor mai bun, nu doar pentru el, ci și pentru lumea din jur, așa cum îi place să spună.
Povestea lui a ajuns și în ziarele din Italia, mai ales după ce a curățat o statuie care, efectiv, devenise inexistentă, din cauză că era acoperită de plante și de buruieni.
Bărbatul spune că a muncit câteva zile pentru a recupera statuia și că a fost încântat când a descoperit că italienii care până atunci trceau nepăsători pe lângă statuie acum se opreau și admirau capodopera din parcul unde doarme românul.
“Am muncit câteva zile, dar rezultatul e satisfăcător în cele din urmă. Am aflat despre această persoană, cea care era reprezentată în statuia din parc, și ce a însemnat pentru locuitorii din Fabriano la acea vreme. Istoria trebuie omagiată și respectată, nu trebuie să se degradeze”, a spus românul Valentin.
Ziarele din Italia au început să scrie despre el
Jurnalele din Italia au consemnat că Valentin Săraru este cel care a lustruit bustul de marmură. Presa din Italia a nota că statuia devenit de mult timp practic invizibil din cauza ierburilor necurățate. Pe socul era un personajului istoric din secolul 19, originar din Fabriano, care a ajuns să fie ministrul Poștei. Bustul se află în Parcul „Pisana”, scrie presa italiană.
Edilul orașului spune că statuia îl înfățișează pe Enrico Stelluti Scala, fost primar al localității Fabriano.
Valentin face voluntariat în Italia
Deși este sărac și trăiește pe străzi, inima sa de aur îl face să vrea mereu să îi ajute pe ceilalți, scriu jurnaliștii din peninsulă.
“Lucrez cu o echipă de voluntari care deseori îmi lasă saci pe care să-i umplu. În fiecare zi curăț parcul Giardini della Pisana de frunze și de mizerie”, povestește românul.
Valentin locuiește în acel parc, și doarme într-o fostă căsuță de joacă pentru copii, făcută din lemn.