Un român din Sighetu Marmației conducea o rețea care a traficat peste 36.000 de migranți

Publicat: 13 mai 2022, 16:00, de Otilia Caloian, în ESENȚIAL , ? cititori
Un român din Sighetu Marmației conducea o rețea care a traficat peste 36.000 de migranți
Anchetă a Poliției după ce un bărbat a fost lovit de un mascat în timpul unor percheziții: zeci de oameni s-au îmbrâncit(VIDEO)

Un român în vârstă de 28 de ani din Sighetu Marmației a coordonat o grupare infracţională care a traficat peste 36.000 de migranţi ilegali, destructurată în colaborare cu autorităţile austriece.

„Poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, împreună cu autorităţile austriece, au documentat şi finalizat activităţile derulate pentru destructurarea unei grupări de criminalitate organizată specializată în migraţia ilegală. Coordonatorul grupării este un român, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

Conform aceleiaşi surse, în reţea au activat peste 250 de traficanţi originari din Serbia, Ucraina, Estonia, Lituania, Turcia, România, dar şi din alte state, majoritatea fiind călăuze care conduceau autovehicule prin zone prestabilite. În mai puţin de un şi jumătate, gruparea a traficat peste 36.000 de migranţi ilegali pe ruta Ungaria – Austria, respectiv Ungaria – Slovacia – Cehia – Austria.

Câştigurile rezultate din traficul de migranţi depăşesc 150 de milioane de euro, costul unui transfer fiind, în medie, de peste 4.000 euro pentru fiecare migrant.

ITPF Sighetu Marmaţiei menţionează că la domiciliul unuia dintre membrii români ai grupării au fost identificate 27 de autoturisme, posibil folosite la transportul migranţilor pe teritoriul Ungariei şi Austriei.

„Implicarea poliţiştilor de frontieră români a început în luna iulie 2021, când, la nivelul Poliţiei de Frontieră Maramureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În urma activităţilor specifice desfăşurate de către poliţiştii de frontieră s-a stabilit că mai mulţi cetăţeni români desfăşoară activităţi de călăuzire, transport şi adăpostire de migranţi de origine afro-asiatică pe teritoriul statelor Ungaria şi Austria”, se precizează în comunicat.

Deoarece persoanele implicate coordonau întreaga activitate infracţională de pe teritoriul Austriei, aspectele rezultate în documentarea dosarului penal au fost transmise autorităţilor judiciare austriece, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI) şi Biroului Ataşatului de Interne.

Din cercetări a reieşit că gruparea era coordonată de un cetăţean român de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului. El era urmărit internaţional cu mandat de arestare preventivă în trei state, respectiv România, Ungaria şi Austria.

Autorităţile austriece au stabilit că în reţea au activat peste 250 de traficanţi, majoritatea călăuze, care conduceau autovehiculele prin zone prestabilite. În Austria au fost reţinuţi peste 90 de membri ai grupării, în urma cooperării între structuri de poliţie ale landurilor Austria Inferioară şi Burgenland cu autorităţile române, cehe şi ungare.

„În urma probatoriului administrat, autorităţile statului Austria au emis mai multe mandate de arestare preventivă, inclusiv faţă de cetăţeni români. Astfel, la 04.05.2022, suspectul principal şi coordonatorul grupării a fost reţinut la Floreşti, judeţul Cluj, de către poliţişti din cadrul Poliţiei Române. În data de 06.05.2022 a fost depistat de către poliţiştii de frontieră pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei un alt membru al grupării, la care ulterior a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară. La domiciliul acestuia au fost identificate un număr de 27 autoturisme despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la transportul migranţilor pe teritoriul statelor Ungaria şi Austria”, se mai menţionează în comunicatul ITPF Sighetu Marmaţiei.