Un șofer beat a fugit de la locul accidentului. Pasagera aflată pe locul din dreapta a murit
Un şofer care s-a urcat beat la volan a provocat un accident în Vrancea. Pasagera aflată pe locul din dreapta al mașinii a murit.
Bărbatul s-a răturnat cu maşina pe un câmp şi a fugit. Acesta a fost prins însă rapid de poliţişti.
„În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23,30, poliţiştii Biroului Rutier Focşani au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe un drum comunal din comuna Popeşti. La locul producerii accidentului rutier poliţiştii rutieri au identificat un autoturism în interiorul căruia se afla o victimă de sex feminin, încarcerată, fiind solicitată intervenţia echipajelor de la descarcerare şi ambulanţă. Din nefericire, pasagera în vârstă de 36 de ani din judeţul Vaslui a decedat”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiei, în urma verificărilor efectuate a rezultat că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce conducea autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în partea dreaptă a sensului de mers, ulterior părăsind locul accidentului.
Bărbatul a fost identificat în jurul orei 00,10, iar în urma testării cu aparatul etilotest e rezultat o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani cu propuneri legale, scrie Agerpres.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.