Un sucevean a pierdut peste 200.000 de lei după ce a instalat pe telefon o aplicaţie

Publicat: 17 aug. 2024, 18:21, de Autor: Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un sucevean a pierdut peste 200.000 de lei după ce a instalat pe telefon o aplicaţie

Un sucevean a pierdut peste 215.000 de lei după ce a instalat pe telefon o aplicaţie care l-ar fi ajutat să îşi urmărească investiţiile. Bărbatul, care a vrut să investească într-o companie din domeniul alimentării cu gaze, a instalat o aplicaţie accesând un link pe care i l-au transmis pretinşii oficiali ai firmei. Astfel, fără să vrea, suceveanul a permis accesul unor persoane necunoscute la datele sale bancare.

Mare i-a fost surpriza când a descoperit că o parte din bani i-au fost sustrași de pe card fără știrea acestuia. Imediat după ce a observat, bărbatul a alertat autoritățile. Poliția Municipiului Fălticeni a deschis un dosar care vizează infracţiuni de înşelăciune, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Bărbatul, originar din comuna suceveană Mălini a sesizat că începând cu luna iulie a acestui an, din contul său au fost transferaţi ilegal peste 215.000 de lei. Problema a început după ce și-a instalat acea aplicație.

„Persoana vătămată a văzut, la data de 16.07.2024, pe o reţea de socializare un anunţ prin care se oferea oportunitatea investirii într-o reţea de gaze. Astfel, persoana vătămată a accesat anunţul şi ulterior a fost contactată telefonic de către o persoană de sex masculin care s-a recomandat a fi din partea societăţii.

După ce au discutat diferite detalii referitoare la investiţie, a primit de la acelaşi număr de telefon, prin intermediul unei aplicaţii informatice, două link-uri. Prin intermediul primului link a introdus datele cardului pentru a depune suma de 2.500 lei, reprezentând investiţia iniţială în acţiuni, iar prin cel de-al doilea link a instalat o aplicaţie care dădea acces la utilizarea unor conturi bancare ale titularului”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.

Bărbatul a observat că după ce a depus suma de 2.500 de lei nu a mai fost contactat de nicio persoană în legătură cu aşa-zisa investiţie. În schimb, când a mers la bancă pentru a-şi verifica soldul din contul bancar, a aflat faptul că din contul său a fost transferată suma totală de 215.079 lei, conform extrasului de cont.

Transferurile au fost făcute către diferite persoane, în tranşe. Poliţiştii atrag din nou atenţia asupra faptului că în ultima perioadă se înregistrează tot mai multe fapte de înşelăciune şi recomandă atenţie celor care vor să investească ori să cumpere diverse produse sau servicii online.