Un tânăr afgan a călătorit pe osia unui TIR din Turcia până în România. Unde voia să ajungă de fapt
Un tânăr din Afganistan a încercat să ajungă în Marea Britanie printr-o metodă neobișnuită. Acesta a fost găsit de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să intre în România pe la frontiera Giurgiu, el fiind ascuns pe osia unui TIR.
TIR-ul, condus de un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, a ajuns în cursul nopţii, în jurul orei 2.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, fructe din Turcia pentru Moldova.
În urma controlului preliminar efectuat asupra TIR-ului, poliţiştii de frontieră au găsit un bărbat care se ascundea pe osia semiremorcii. El nu avea acte de identitate la el.
După verificări s-a constatat că este bărbatul depistat este cetăţean afgan, în vârstă de 18 ani, au comunicat marţi polițiștii de frontieră din Giurgiu.
Tânărul migrant le-a declarat polițiștilor că s-a urcat pe osia semiremorcii autocamionului într-o parcare din Turcia, fără a avea consimţământul şoferului, și a călătorit astfel până în România. El intenţiona să ajungă în Marea Britanie.
Tânărul, şoferul şi mijlocul de transport au fost preluaţi de autorităţile bulgare pentru cercetări.