Un tânăr migrant ilegal, găsit fără cunoștință printre anvelope, într-un camion la Vama Giurgiu

Publicat: 25 iun. 2021, 16:10, de Corina Matei, în ACTUALITATE , ? cititori
Un tânăr migrant ilegal, găsit fără cunoștință printre anvelope, într-un camion la Vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, la controlul de frontieră, doi cetățeni din Afganistan, care se aflau ascunși într-un autocamion încărcat cu anvelope. 

Unul dintre ei își pierduse temporar cunoștința, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor şi au solicitat de îndată sprijin medical.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a transportat persoana în cauză la sediul Spitalului Județean Giurgiu, în vederea acordării de îngrijiri medicale, starea acestuia fiind stabilizată.

În cursul zilei de joi, în jurul orei 10.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare in ţară, un cetățean român, în vârstă de 39 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, anvelope auto din Turcia pentru Germania.

Constatând că prelata semiremorcii era tăiată în partea din spate, polițiștii de frontieră au început un control amănunțit al autocamionului, ocazie cu care au descoperit, ascunși printre marfa transportată, doi bărbați.

Unul dintre aceștia era leșinat, fiind preluat imediat de polițiștii de frontieră, care i-au acordat primul ajutor și au solicitat sprijin medical.

La fața locului a sosit rapid un echipaj SMURD care i-a acordat tânărului primul ajutor de specialitate şi, ulterior, acesta a fost transportat la sediul Spitalului Județean Giurgiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În jurul orei 16.00, starea de sănătate a bărbatului a devenit stabilă, acesta fiind condus pentru continuarea verificărilor în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu rutier.

La cercetări s-a stabilit că cei doi tineri, în vârstă de 22 respectiv 24 de ani, sunt din Afganistan și s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Turciei, fără ca șoferul să aibă cunoștință despre acest aspect. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în Germania.

Conform protocolului româno-bulgar, tinerii au fost au fost preluați de autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.