Un tren cu hidrogen produs de Alstom a parcurs 1.175 de kilometri fără să realimenteze
Grupul francez Alstom a demonstrat eficacitatea soluţiilor sale alimentate cu hidrogen pentru transportul pe distanţe lungi după ce un tren Coradia iLint produs în serie nemodificat a parcurs 1.175 kilometri fără să realimenteze rezervorul de hidrogen, emiţând doar apă şi funcţionând la un nivel de zgomot foarte scăzut, informează un comunicat de presă.
Vehiculul utilizat pentru această călătorie provine din flota care aparţine autorităţii de transport din Saxonia Inferioară LNVG şi este în exploatare regulată cu pasageri pe reţeaua evb de la mijlocul lunii august.
„Cu această călătorie, am oferit o dovadă suplimentară că trenurile noastre cu hidrogen îndeplinesc toate condiţiile pentru a înlocui vehiculele diesel”, a declarat Henri Poupart-Lafarge, CEO şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Alstom.
Începând din Bremervorde, traseul a purtat Coradia iLint prin toată Germania. Din Saxonia Inferioară, unde trenul cu hidrogen a fost construit şi dezvoltat de Alstom, acesta a călătorit prin Hesse până în Bavaria, unde vehiculul s-a oprit la Burghausen lângă graniţa germano-austriacă, înainte de a pune punct călătoriei la Munchen. După această călătorie remarcabilă, trenul se va îndrepta spre capitala Germaniei, Berlin, pentru a lua parte la InnoTrans 2022, cel mai important Târg Internaţional de Tehnologia Transporturilor, care va avea loc în perioada 20-23 septembrie.
Există un mare interes internaţional pentru mobilitatea sustenabilă. Pe lângă contractul cu LNVG pentru 14 trenuri Coradia iLint pentru exploatarea în Saxonia Inferioară, compania Alstom a primit o comandă pentru 27 de trenuri Coradia iLint pentru utilizare în zona metropolitană Frankfurt. În afara Germaniei, Alstom construieşte şase trenuri cu hidrogen Coradia Stream în regiunea italiană Lombardia, cu o opţiune suplimentară confirmată pentru încă opt vehicule.
Alstom dezvoltă şi comercializează soluţii de mobilitate care oferă baze sustenabile pentru viitorul transporturilor. De la trenuri de mare viteză, metrouri, vehicule tip monorail, tramvaie, până la sisteme la cheie, servicii, infrastructură, semnalizări şi mobilitate digitală, Alstom oferă clienţilor săi cel mai larg portofoliu din industrie. Cu sediul central în Franţa şi prezentă în 70 de ţări, compania Alstom are peste 74.000 de angajaţi. Grupul a înregistrat venituri de 15,5 miliarde euro pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2022.