Un trofeu foarte mic pentru oameni atât de mari

Astăzi, în jur de ora 22:15, pe Stade de France se va auzi God Save New Zealand, apoi, din 80.000 de piepturi va răsuna Marseilleza, de se vor cutremura tot Parisul și toate suburbiile. Imediat după aceea, aceleași piepturi vor urla cât le vor ține puterile, când 23 de ”negri” vor da drumul la haka, unul dintre cele mai emblematice momente ale sportului mondial! Dragilor, acela va fi momentul când va începe Cupa Mondială de Rugby, eveniment planetar, al treilea ca importanță după Jocurile Olimpice și Campionatul Mondial de Fotbal.

A zecea Cupă Mondială va debuta abrupt, cu o întâlnire epică: Franța și Noua Zeelandă! Un duel al titanilor, un duel al orgoliilor și al revanșei, pentru că All Blacks trebuie să își rezolve câteva angoase acumulate din edițiile trecute când cocoșii i-au tăvălit în două întâlniri de referință pentru istoria rugby-ului.

În ochii multora, Franța pare favorită pentru că e gazdă a turneului și pentru că ani de zile a lucrat la această echipă care este capabilă să zdrobească pe oricine, în ciuda pierderilor de pe ultima sută de metri, în special a lui Ntamack… Dar îl vor avea pe starul Dupont, probabil cel mai bun sportiv care intră în această cupă mondială. Lângă el vor evolua Danty, Penaud, Fickou, dar și Louis Bielle-Biarrey și Gabin Villiere.

All Blacks reprezintă întotdeauna o forță chiar dacă au ajuns la acestă Cupă Mondială gâfâind, sângerând, după o înfrângere epocală cu Africa de Sud, 7-35. Dar mai avem exemple în istorie, când o echipă se prezintă șchiop la un turneu și ajunge să ia cupa, cum ar fi Africa de Sud când a învins acasă, sub privirile lui Mandela. Frații Barrett sunt încă puternici, Ardie Savea la fel, iar Will Jordan vine pe turnantă ca un jucător ce îi va chinui din plin pe adversari.

Selecționata Springboks se menține la cote foarte înalte, iar ultima impresie contează și anume jumulirea ”blackșilor”. Africanii vin în Franța din postura de campioni mondiali, vin cu un antrenor imens, Rassie Erasmus, și cu o echipă în care găsim destul de mulți eroi de acum patru ani, în frunte cu Siya Kolisi, căpitanul. Dar să fim cu ochii pe Canan Moodie, pe Kurt-Lee Arendse sau Manie Libbock, fără să-i uităm pe greii Willie le Roux, Frans Malherbe, Eben Etzebeth. Boks-ii sunt văzuți cam singurii care pot deraia structura bine închegată a Les Bleus.

Prima în lume în acest moment e Irlanda, o echipă care funcționează de minune, dar care are un nivel psihologic greu de trecut, și anume sferturile de finală. Nu le-a depășit niciodată. Și acum pare destul de complicat, pentru că Irlanda se află în grupa morții: Africa de Sud, Scoția, Tonga și România. Cu Africa de Sud va fi greu, spre imposibil, însă meciul decisiv va fi cel cu Scoția, o Scoție care pare să vină în Franța cu tot ce s-a plantat și cules mai bun. Să fim cu ochii pe eternul Jonathan Sexton, dar și pe James Lowe și Josh van der Flier. Dar să fim atenți și la strategiile lui Andy Farrell, selecționerul.

Scoția are o echipă foarte bună și dacă zeii vor fi cu ciulinii în meciul cu Irlanda, vom avea scoțieni la fel de performanți ca în ultimele cupe mondiale, când au ținut sus demnitatea Europei. Principalul nume al scoțienilor e Finn Russell, dar să fim cu ochii și pe Rory Darge sau Duhan van der Merwe.

Anglia a făcut un turneu senzațional acum patru ani, cu acea victorie memorabilă din semifinale contra Noii Zeelande. Timpul a trecut, problemele financiare din prima ligă engleză s-au acutizat, și trandafirii s-au afundat într-o zonă gri, cu multe nereușite. Nimeni nu ia în calcul posibila performanță a Angliei, vorbindu-se chiar de o ieșire chinuită dintr-o grupă din care mai fac parte Argentina, Japonia, Samoa și Chile. Numele pe care englezii le vor arunca în luptă sunt cunoscute: Owen Farrell, George Ford, Maro Itoje, Billy Vunipola, Danny Care, Jonny May, Ben Young. Dar și Theo Dan, sportivul de origine română…

Australia nu e luată în seamă de nimeni. Chiar este văzută ca fiind una dintre decepțiile turneului, pentru că în grupă sunt doi mici balauri însetați de sânge: Fiji și Georgia. În plus, wallabies au avut curajul, tupeul sau ceva pe acolo să lase acasă două figuri emblematice: Hooper și Cooper. Pariul lor este însă tânărul Tate McDermott!

Țara Galilor se află într-o perioadă deloc fericită a existenței sale, iar puterea sa va fi contestată clar de către adversari. Rechemat să salveze corabia, Warren Gatland nu se va bizui pe ”monștrii” Rhys Webb, Alun Wyn Jones și Justin Tipuric, retrași, dar nici pe Ken Owens, accidentat. Vor fi prezenți veteranii George North, Dan Biggar, Taulupe Falatau și Leigh Halfpenny. Ca și în cazul Australiei, Țara Galilor va trebui să tragă tare în meciurile cu Fiji și Georgia, două echipe care se află pe val.

Argentina se află într-o pasă bună, cu Michael Cheika la timonă. Probabil va fi un turneu mai bun decât cel de acum patru ani, când a rămas în grupe. Meciul decisiv pare cel cu Samoa, o echipă care s-a prezentat bine în ultimele meciuri. Vedetele sunt cele cunoscute: Sanchez, Creevy, Lavanini, Imhoff….

Am vorbit despre Fiji și Georgia. Ele pot fi surprizele turneului. Echipa din Pacific, cea mai imprevizibilă dintre toate, a învins Anglia la ea acasă, iar Georgia a început să lovească în echipele din turneul celor șase națiuni. Să-i urmărim pe fijianul Selestino Ravutaumada și pe foarte tânărul georgian Davit Niniashvili. Italienii nu au capacitatea să depășească performanțele din edițiile trecute, astfel încât vor rămâne pe eternul loc 3. Nici Japonia nu mai e cea care acum 8 ani învingea Africa de Sud…

Țările din Pacific par să vină cu mai multă prestanță în acest turneu. Samoa și Tonga s-au întărit cu sportivi care au jucat în trecut pentru Australia și Noua Zeelandă. Acești sportivi au beneficiat de o regulă care permite unui jucător să joace pentru o altă națională dacă respectă două condiții: nu a mai jucat de 3 ani pentru respectiva selecționată și dacă demonstrează că are origini, rude, cetățenie în țara pentru care dorește să joace.

Uruguay și Namibia sunt prezențe permanente la Cupa Mondială și de multe ori au avut prestații onorabile. Portugalia speră să scoată cât mai mult capul, iar Chile este o debutantă.

Și acum România! Vreau să spun doar atât: să ne bucurăm că încă suntem prezenți la o Cupă Mondială de rugby pentru că s-ar putea să fie ultima pentru mult timp de acum încolo. Suntem țara cu cei mai puțin sportivi raportați la numărul populației. Acest sport regresează, nu prea vine nimeni din urmă, iar echipele profesioniste sunt puține. Să nu ne facem iluzii că vom obține rezultate bune! Obiectivul federației este să învingem Tonga, în ultimul meci. Șansele sunt mici. Dar sunt.

Să înceapă spectacolul, să fim martorii unor meciuri memorabile. Să vedem lacrimile curgând șiroaie pe obrajii acelor bravi sportivi, atunci când se vor cânta imnurile, să fim copleșiți de faze superbe, de lovituri perfecte și în același timp să fim scutiți cât se poate de mult de accidentări și de jocul nesportiv. Și să-i urmărim pe arbitri, acești foarte importanți participanți la joc, pentru modul cum se adresează sportivilor și cum își argumentează deciziile.

Trofeul William Web Ellis e mic pentru oameni atât de mari!